23 June 2018

Mănăstirea Strâmba, cel mai vechi aşezământ monahal din judeţul Sălaj, are o legendă fascinantă

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Mănăstirea Strâmba este una dintre mănăstirile ortodoxe vechi ale Transilvaniei, înfiinţată, după unele surse, în secolul XV, în localitatea Păduriş, judeţul Sălaj.

Începuturile mănăstirii datează din anul 1470, conform cercetărilor documentare ale istoricului Augustin Bunea şi afirmatiilor egumenului Nichifor din anul 1761. După întreruperea activităţii pentru circa 280 de ani, în 1993 s-a hotărât reînfiinţarea ei.

Mănăstirea este amplasată într-o oază de linişte, înconjurată de păduri, la marginea judeţului Sălaj, în comuna Hida. Îşi aşteaptă, acolo, credincioşii, încă din timpuri străvechi când – spune o legendă a locului – o credincioasă „strâmbă” şi şchioapă ar fi apelat la ajutorul călugărilor stabiliţi în împrejurimi pentru însănătoşirea fiicei sale, grav bolnavă. Ea a promis călugărilor că-i va răsplăti dându-le toată averea sa şi-i va ajuta să construiască o mănăstire. Rugăciunile celor doi monahi au ajutat la vindecarea tinerei, iar pe moşia donată călugărilor s-a întemeiat sfânta mănăstire. De la femeia ”strâmbă” care a stat la baza construcţiei mănăstirii vine şi numele aşezământului, păstrat şi astăzi.


Mănăstirea a funcţionat vreme de mai bine de două secole, însă după anul 1700 ea a fost închisă. A fost redeschisă după 1993, iar evoluţia aşezământului de atunci până azi i se datorează, în mare parte, părintelui stareţ Grighentie Oţelea, primul călugăr dintre cei trimişi acolo care a rezistat tentaţiei de a fugi din pustietatea şi sărăcia care domnea la mănăstire.


Unul din punctele de atracţie de la Strâmba este icoana făcătoare de minuni, pictată de vestitul Luca din Iclod, în jurul anului 1673, şi o înfăţişează pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Personajele au obrajii lipiţi într-o tandră îmbrăţişare, motiv pentru care icoana este numită ”Dulcele sărut”. Icoana de la Strâmba a fost cunoscută ca făcătoare de minuni mai cu seamă în perioada interbelică, atunci când, pentru a se ruga la Maica Domnului, credincioşii veneau aici în adevărate pelerinaje.


Biserica de lemn este modestă ca dimensiuni, dar are un duh aparte. Pictura este realizată de monahul Domintian, aşa cum apare în inscripţia în limba sârbă, datată 1742. Peste acest strat se mai aşază unul la 1792. Deja, în această perioadă, mănăstirea funcţiona ca parohie greco-catolică, acest fapt salvând de fapt aşezământul de la distrugerea sistematică operată de Bukow în Transilvania, din ordinul expres al împărătesei Măria Tereza. Călugării ortodocşi se pare că au plecat la alte chinovii, iar aici s-au instalat uniţii. Din acea perioadă, călugărul Nichifor pare a fi cea mai importantă figură; el este cel care i-a făcut o reparaţie capitală, dar şi cel care indică vârsta mănăstirii – de circa 300 de ani – în vremea lui (1765). Oricum, prezenţa aici a lui Nichifor coincide – în timp – cu marile mişcări contra uniaţiei (1759-1761) conduse de Sofronie de la Cioara, urmate după cum se ştie de represiunea extremă a generalului austriac Bukow. Da, dar până atunci, credincioşii din satele din apropiere trecuţi cu forţa la uniaţie au apucat să revină la Ortodoxie şi i-au alungat pe monahii greco-catolici instalaţi la Strâmba. In urma acestui fapt, Nichifor i-a cerut sprijinul lui Bukow, şi aşa a fost reinstalat în luna noiembrie 1761. Protopopul ortodox Trifan însă nu s-a împăcat cu această stare de lucruri, şi încurajând femeile din localitate, i-au alungat iarăşi pe uniţi. De data asta, armata imperială a ocupat mănăstirea, producându-i stricăciuni.

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *