15 November 2018
Festivalul Berii Artizanale

“ Mondialu’ ” din fața televizorului…

Filed under: Sport |


De când a început Mondialul din Rusia îmi tot sună-n cap versurile lui Topârceanu din ”Vara la țară”… Puse pe muzică de Mircea Baniciu… Parcă-l și aud de la Zilele Orașului pe Baniciu…

”Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Șî-l întreabă fără noimă:
Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?…”

Ei chiar așa, VAR-ul ăsta e vedetă și până ieri, la meciul Portugaliei cu Marocul nici n-ai avut ce-i reproșa. Nici lui, nici fluierașilor… Numai că și sistemul ăsta pare că dă semne de oboseală. Sau poate oamenii care-l conduc. Căci astfel nu-mi explic cum mama sărăciei a reușit americanul de la centru, Mark Geiger, să fluiere parcă după două regulamente fără să fie deranjat de ”văruiți”! Ca să dau numai un exemplu… A fost împingerea în careul Portugaliei la care marocanii au cerut degeaba penalty, iar peste 2 minute același gen de fază la marginea careului marocan cu centralul fluierând pentru lusitani… Și e numai un exemplu… Degeaba Benatia a cerut explicații… centralul parcă-i citea din Topârceanu…”Pentru ce să dăm cu VAR!”. Și uite așa Marocul pleacă acasă deși, sincer, nici n-a jucat rău în primele două meciuri.

Senegal a dat lovitura. Africanii au bătut Polonia și sunt vedetele zilei… Nu doar jucătorii cât și suporterii lor. Care după spectacolul colorat din tribună ne-au dat și un exemplu de urmat… La fel ca japonezii s-au apucat după meci să facă ordine și curățenie în tribune… Au lăsat lună și bec… Tare aș vrea să văd și eu suporteri de pe la noi venind cu mătura la meci. Iar la final să-și măture cojile de semințe lăsate prin tribune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *