23 September 2018
Festivalul Berii Artizanale

„Bătăliile” pentru schimbările legislative

Filed under: Editorial |

„Bătăliile” pentru schimbările legislative, inspirate din realităţile vieţii cotidiene, trebuie gândite din mers cu amendamentele aferente. Sunt necesare aceste modificări, acolo unde este cazul, pentru ca să nu te „nimicească” pe tine înainte de a câştiga bătălia sau chiar şi după victorie. Toate aceste informaţii, selectate şi verificate, ar trebui analizate în echipă. În final, vor fi luate decizii eficace de luptă şi apărare.
Eu cred că succesul lui Napoleon Bonaparte a constat în faptul că a ştiut să anticipeze, la fel ca într-o partidă de şah, mişcările inamicului. În spatele strategiei sale de geniu militar s-au ascuns: nenumărate studii, o gândire analitică flexibilă, experienţa de viaţă, informaţiile veridice proaspete aduse de iscoade, dar şi acel „ceva” dăruit de bunul Dumnezeu.

Trebuie să ai simţul detaliului şi a situaţiei de ansamblu, în acelaşi timp, pentru a putea viza strategia perspectivei. Nu poţi să câştigi o bătălie dacă nu ai strategi bine pregătiţi, care trebuie să lucreze în echipă. „Observatorii” trebuie să culeagă informaţii concrete în ceea ce priveşte mişcările inamicului, pentru a putea decoda strategia sa, oricât de populistă şi imprevizibilă ar fi aceasta. Procesul de culegere a informaţiilor de ultimă oră, trebuie să rămână mereu deschis pentru că dinamica atacurilor emise de inamic are un caracter cameleonic.

Un alt element important în elaborarea unei strategii eficiente sunt sondajele de opinie, reale şi nepărtinitoare, realizate de către strategi şi nu de terţe persoane. Ele au menirea de a afla viziunile şi strategiile aferente de la toţi cei implicaţi în confruntările existente pe tărâmul spaţiului public. Chiar dacă unele observaţii culese sunt dure, ele trebuie luate în considerare pentru că în acest fel se pot emite judecăţi de valoare corecte. În urma acestora pot fi întreprinse acţiuni concrete pentru dispersarea, pe cât posibil, a efectelor negative. „Cultivarea” imaginii face parte din arta strategiei.

O altă coordonată definitorie, necesară pentru elaborarea unei strategii de succes, este aceea legată de cunoaşterea aprofundată a „durerilor” şi aspiraţiilor emise cu dezinvoltură de către semenii noştri, care se află în diferite situaţii de viaţă. Nu trebuie să ţinem seama „de care parte a baricadei politice” se află aceştia. Chiar şi duşmanii au dorinţe comune cu ale noastre. „Calul troian” poate fi extrem de eficient, dacă ai strategi buni, care deţin câte ceva şi din arta teatrală. Chiar şi în interiorul echipei putem „scormoni” pentru a afla pulsul vieţii indivizilor. În această muncă de cercetare, necesară în vederea elaborării unei strategii riguroase, şi cea mai neînsemnată informaţie poate fi definitorie deoarece: „buturuga mică răstoarnă caru’ mare” sau: „de la tot prostu’ poţi învăţa câte ceva!”. Niciodată nu trebuie subestimate anumite informaţii, chiar dacă nouă ni se par ridicole, dar care au un impact năucitor asupra minţii oamenilor.

Nu trebuie să uităm de „viteza de reacţie” a echipei. În permanenţă trebuie să existe o gândire flexibilă pentru ca echipa să poată lua decizii în regim de urgenţă cu aplicabilitate imediată, conform schimbărilor care au loc în permanenţă pe „câmpul de bătălie” al spaţiului public. Replicile bine fundamentate trebuie să fie adresate, într-un limbaj comun, publicului şi NU inamicului. Dacă veţi câştiga simpatia publicului atunci victoria va fi asigurată, pentru că: „Unde există unitate, există întotdeauna victorie”!

Dumitru Ţimerman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *