15 November 2018
Festivalul Berii Artizanale

VIDEO HALUCINANT. Ipoteză ȘOCANTĂ în cazul morții de azi noapte. A murit după o SUPRADOZĂ

Filed under: Locale,Uncategorized |

Gazeta de Nord Vest a intrat în posesia unor imagini și a unor informații care pot confirma faptul că bărbatul găsit mort azi noaptea pe strada Horea a murit în urma unei supradoze de substanțe halucinogene care, cel mai probabil le-a cumpărat din zonă.

Se poate presupune, astfel, că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a ajuns în zona străzii Horea în jurul orei 1.00. Spunem că a ajuns deoarece el locuia, cu forme legale, în cartierul Solidarității.

Odată ajuns pe strada Horea, bărbatul ar fi cumpărat substanțele halucinogene de la cineva din zonă, pe care, în foarte scurt timp le-a și consumat.

Cert este că, în jurul orei 2.00, bărbatului i s-ar fi făcut rău și s-a alezat pe o băncuță stradală unde, după puțin timp a făcut un stop cardio-respirator, s-a răsturnat pe o parte și a murit într-o poziție nefirească, așa cum se vede în aceste imagini.

Așa a fost găsit și de cei care au sunat la 112 pentru a alerta autoritățile. În ciuda eforturilor depuse de membri echipajului Ambulanței sosite la fața locului, bărbatul nu a mai putut fi adus în simțiri și a fost declarat mort.

Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz. Trupul neînsuflețit a fost depus la Morga Spitalului Județean pentru autopsie. În funcție de rezultatele acesteia se va decide continuarea anchetei.

Și la cum stau lucrurile, ancheta trebuie să continue, pentru că nu este pentru prima dată când au fost văzute persoane drogate în zona străzii Horea.

Reamintim faptul că în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3.00, pe strada Horea a fost găsit un bărbat în vârstă de 40 de ani decedat. Detalii despre acest caz puteți citi http://www.gazetanord-vest.ro/2018/07/moarte-suspecta-la-satu-mare-cadavru-gasit-pe-strada-peste-noapte/

One Response to VIDEO HALUCINANT. Ipoteză ȘOCANTĂ în cazul morții de azi noapte. A murit după o SUPRADOZĂ

  1. With article has some good music and songs to make sure

    your Party is hip and happening. Another danger comes

    up when an individual yourself in this particular position. Had been some of

    your first words he was taught. http://xlinks.ws/?http://kasino.games/downloads/3

    lucky palace casino iphone
    6 August 2018 at 04:26
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *