22 October 2018
Festivalul Berii Artizanale

FOTOGALERIE. Gabriel Dorobanțu, recital emoționant la AUGUSTFEST

Filed under: Locale |

Joi, 9 august 2018, începând cu ora 20.00 s-a desfășurat cea de-a treia seară a festivalului AUGUSTFEST 11, eveniment organizat în cadrul celei de-a șaptea seri CAREIFEST 2018.

Seara de joi a fost dedicată dansului, astfel, timp de aproape o oră și jumătate au urcat pe scenă tineri dansatori de la cluburile de dans din Carei și localitățile învecinate, respectiv invitații acestora, în cadrul primei părți a Galei Dansului Careian. Au fost prezentate numere de dans de societate, dans modern, dans clasic atât în formații cât și în perechi sau momente solo. Tinerii au impresionat prin varietatea de costume foarte colorate și elegante, unele dintre acestea realizate chiar de ei.

Cei prezenți i-au putut urmări pe tinerii dansatori de la Magic Dance (Centrul Cultural Carei, coordonator Raluca Păvăluc), Lead & Follow (Carei, Instructor Bagossi Zoltán), Club Dance (Clubul Copiilor Carei, coregraf Cătălina Curceanu), invitații serii, Formația Stil (Clubul Copiilor din Arad, profesor coregraf Mirela Cosma) și Formația de majorete din Lucăceni (coordonator Raluca Păvăluc).

În jurul orei 21.30 a urcat pe scenă invitatul serii, îndrăgitul interpret de muzică ușoară, Gabriel Dorobanțu. Acesta a oferit un recital emoționant, trezind bucuria și totodată nostalgia în sufletele spectatorilor. Aproape 2000 de oameni au fredonat alături de acesta șlagărele cunoscute precum „Hai vino iar în gara noastră mică”, „Noapte de amor” sau „Stai, Signorina”. La finalul recitalului a fost aplaudat și ovaționat minute bune de către publicul prezent în parc. Interpretul s-a fotografiat alături de fani și a dat autografe după concert, fiind foarte bucuros că oamenii îl iubesc la fel de mult, chiar dacă acesta a revenit la Carei după o perioadă destul de mare.

Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.

Sponsorii evenimentului: Alconor Company, Ardealul, Polipol, L’Art Hotel, Asociația Equus, Hotel Central.

Prezentatorii evenimentului au fost: Járay Zsanett și Adrian Ştefănuţi.

Festivalul AugustFEST continuă vineri, 10 august 2018, după cum urmează:

Parcul Castelului Károlyi

Scena în aer liber

10 august 2018, Vineri

Ora 20.00 GALA DANSULUI CAREIAN, ediția a XI-a (partea a II-a), Magic Dance (Carei), Lead & Follow (Carei), Club Dance (Carei), Stil (Arad)

Ora 21.15 Recital SOLTÉSZ REZSŐ (Budapesta)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *