14 August 2018
Festivalul Berii Artizanale

Peste 200 de preoţi ortodocşi din judeţul Satu Mare sărbătoresc Marea Unire!

Filed under: Editorial |

Ca buni români, încrezători în adevărata istorie a neamului, preoţii din cele trei protopopiate ale judeţului Satu Mare sunt încrezători şi în spusele lui Emil Cioran: “O naţiune îşi legitimează existenţa prin luptă pentru o idee istorică”. Sigur, preoţii pe care i-am cunoscut prin emisiunile televizate “Glasul bisericii” aşteaptă mereu şi alte răsărituri sub credinţa şi legea strămoşească, cu încredere în Biserica Neamului şi în Bunul Dumnezeu. Învăţăm de la cei peste 200 de preoţi să ne iubim limba noastră sfântă, aşa cum ne îndemna, în “Testament”, şi Ienăchiţă Văcărescu, lăsând acestui neam podoaba “Creşterea limbii româneşti / Şi a patriei cinstire!”.

Preoţii din Protopopiatul Carei, aproape 90 la număr, cei din Satu Mare, la fel şi cei din Negreşti-Oaş, peste 40, ştiu bine că în acest an al Marelui Centenar al Unirii, trecem printr-o ceaţă a unor vremuri tot mai vitrege constatând cu regret, că aici, aşa cum spune poetul Grigore Vieru – când primele ninsori se vor cerne “va fi mai greu de cei plecaţi”, dar, spunem noi, şi de cei rămaşi. Şi încetul cu încetul, pe cei dintre noi chemaţi la Domnul, în repedea clipă, îi uităm. S-au “dus” poeţi cu respiraţie europeană, scriitori şi oameni de valoare pe care-i dăm voit uitării. O fac şi unele televiziuni comerciale sau jurnalişti nelipiţi de domeniu, scriind şi prezentând pe micile ecrane scandalurile celor de “sus”, sexul, filmele porno, cupluri aiurea, pline de bani, călcări pe bătături ale unor lepre, nemailăsând timp şi spaţiu pentru adevăratele acte de cultură, de pomenirea unor personalităţi ale neamului nostru românesc. Nu se mai acordă atenţia cuvenită Poetului Naţional Mihai Eminescu – “omul deplin al culturii româneşti” cum l-a numit Constantin Noica. Vorbeam de preoţii sătmăreni, din puternica Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, care pe rând ajung pe micile ecrane prin emisiunea “Glasul Bisericii”, preoţi care nu pot uita de înaintaşii noştri, de cei care au săvârşit în 1918 cel mai puternic act pe care l-a cunoscut această naţiune. Ei, preoţii aceştia, sunt conştienţi că doar biserica neamului a mai rămas instituţia care adună oamenii, nu-i împrăştie şi au datoria să nu-i treacă în nemeritata uitare pe preoţi, dascăli, condeieri, ţăranii care s-au dus pe jos la Alba Iulia şi-ntr-un glas de peste o sută de ani au strigat la unison “Unire!”.
Amintesc câţiva preoţi din judeţ, care la emisiunile televizate au realizat adevărate colocvii despre actul Marii Uniri, pentru a fi înţeles aşa cum trebuie de către toţi privitorii, de credincioşi şi de întreaga naţiune: Părintele protopop Marian Crainic de repetate ori a subliniat motivul îndreptăţit de a ne aminti de actul Marii Uniri şi o făcea, între lacrimă şi lumânare, cu cuvinte ce s-au transformat în limbi de clopot ale trezirii, sub dangăt prelung din clopotniţele catedralei din Tăşnad. Redeşteptarea naţională este amintită de părintele de la Santău, Vasile Perşe, care împreună cu renumitul preot Viorel Paşca au constituit un “trio” demn de o dezbatere televizată vizând cele mai importante evenimente ale neamului, cu mult mai reale decât cele prevăzute în “manualele alternative” de istorie! Ceea ce fac preoţii, mulţi la număr, ne demonstrează că “S-a întors acasă Dumnezeu/ Din siberii de gheaţă” şi în faţa noastră s-a deschis atunci, la Alba Iulia, acea efigie antică prin emoţia unică a Marii Uniri. A făcut-o des protopopul de Negreşti, părintele Mihai Feher sau preotul din Tur, Vasile Radu Rusu. De multe ori l-am ascultat la frumoasele predici şi în emisiunile televizate pe părintele Daniel Păcurar din localitatea de graniţă Tarna Mare, cu vocea-i melodioasă, pe care o auzeau, parcă, românii de dincolo de gard!

Sigur, emisiunile mi-au dat prilejul să abordăm probleme ridicate de credincioşi, care au aşteptat răspunsuri de la I.P.S. Iustinian, P.S. Iustin, P.S. Timotei Sătmăreanul şi de la acel “trio” superb: M.Crainic, V.Perşe, V.Paşca.

Iată câteva probleme:
– Ce v-ar plăcea să vă spună Dumnezeu?

– Care-i ofranda dvs. pentru Dumnezeu?

– Oamenii sunt nefericiţi pentru că nu ştiu că-s fericiţi?

– Care-i cea mai mare nenorocire în viaţă?

– Să fim mai iertători şi mai buni – trebuie efort?

– Putem să ne cunoaştem viitorul?

– De ce murim? ( “Căci morţii sunt cei muriţi!”)

– Când ni se face nedreptate, cum trebuie să reacţionăm?

– Nu credeţi că secolul acesta a făcut din creştinism o fărămiţare nemeritată?

– Când vom ajunge ca Dumnezeu să şteargă lacrimile, întristarea, plânsul şi durerea?

– Suferinţele de cancer (denumire “ca în cer”) te duc la rugăciunile către Cel de Sus?- etc.

Doamne, când mă gândesc câţi “voievozi spirituali” are România şi această Transilvanie care ar putea duce spre lumina care i-a însufleţit pe românii din Ardeal, spre iubirea adevărată de popor, de neam şi limbă. Interesant şi necesar este momentul în care preoţii se adresează mulţimii de credincioşi şi despre însemnele ce trebuie să domine orice gândire creştină: Imnul de stat al României şi Tricolorul, ca simbol sfânt al existenţei noastre româneşti. În Ardeal, încă din vechime, îl purtau fetele împletit în cosiţe, flăcăii la pălărie, femeile la baierele şorţurilor şi la catrinţe. Şi mai ales în inimi! Întotdeauna ne înclinăm în faţa lui, cu respectul cuvenit. Nu demult am văzut la hramul mănăstirii din Santău şirul de brăduţi (pe două alei) îmbrăcaţi în eşarfe tricolor, care te făceau mai bun, mai trainic şi mai uman! Mă impresionează tricolorul pe mormintele eroilor luptători pentru Veşnicia Neamului.

În acest an al Marii Sărbători a Unirii, să ne gândim şi la Adrian Păunescu, care spunea: “De n-aş fi om, / Aş vrea să fiu/ Un tricolor/ Uitat în Munţii Apuseni/”. Noi, toţi românii, măcar în acest an 2018, să fim, fiecare, un Tricolor! Asta depinde extrem de mult de masa de preoţi ascultaţi de credincioşi, ei fiind un exemplu viu!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *