24 September 2018
Festivalul Berii Artizanale

Vezi cum arată marginea Universului

Filed under: Life |

Sursa foto: GMTO

De acum vom putea da un preţ Universului: 1 miliard. Atât va costa construirea telescopului botezat Gigant Magellan, informează Futurism.com.

GMTO Corporation, compania ce coordonează proiectul, a anunţat, marţi, că a început construcţia telescopului la Observatorul Las Campanas din Chile.
Odată terminat, telescopul va avea şapte oglinzi rotunde, aranjate ca într-un fagure. Diametrul va ajunge la 24 de metri. Un program de computer avansat va corecta distorsionările provocate de atmosfera pământului. Această combinaţie sofisticată între hardware şi software va face maşinăria să fie de 10 ori mai precisă decât telescopul Hubble.
Telescopul Gigant Magellan va fi dat spre folosinţă, în online, în 2024, iar cercetătorii au deja planuri măreţe pentru el. Datorită faptului că va putea colecta mai multă lumină faţă de orice alt telescop construit vreodată, inclusiv lumină de la marginea universului, ne va permite să determinăm distanţa dintre Pământ şi alte obiecte foarte îndepărtate, precum şi compoziţia lor.
Oamenii de ştiinţă spun că această perspectivă îmbunătăţită asupra Universului oferită de Telescopul Gigant Magellan ne va ajuta să răspundem la multe alte întrebări, ca de exemplu: cum s-au format primele galaxii, natura materiei negre şi a energiei negre, dar mai ales cum s-au format stelele după Big Bang.
Probabil va putea răspunde la întrebarea pe care toată lumea şi-a pus-o măcar o dată, privind spre cer: suntem singuri în Univers?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *