More

    22 de echipe înscrise, deocamdată, la “3×3 Open” Satu Mare

    Baschetul 3×3 a devenit sport olimpic din 2010 și , cum era și firesc, a început să adune tot mai mulți practicanți și în România.

    După ce anii trecuți turneele de Streetball se organizau doar în marile orașe ale țării și aveam doar câteva week end-uri de vară ocupate, anul acesta iată că numărul competițiilor și implicit a participanților a crescut simțitor.

    Sezonul a fost deschis în luna mai și se va încheia în septembrie iar Satu Mare intră și el în circuit cu ” 3×3 Open 2018” un turneu cu premii attractive ce va avea loc în parcarea AUCHAN.
    Premiile atractive, 1500 de euro la masculin și 1000 euro la feminine , au făcut ca interesul să fie destul de mare.

    Sunt 22 de echipe înscrise deja la toate categoriile cu mențiunea că la feminin premiul de 1000 de euro stă în picioare doar dacă la start vom avea minim opt echipe.
    Organizatorii s-au văzut oarecum obligați să vină cu premii ceva mai consistente deoarece majoritatea jucătorilor sunt angrenați și la nivel de baschet 5×5 iar echipele se află , atât cele de la masculin cât și de la feminin, în pregătirea noului sezon competițional.
    Nu doar seniorii pot participa ci și copiii practicanți de baschet de la cluburile din Sătmar. Antrenorii și profesorii lor sunt invitați să-i înscrie , distracția e garantată!

    Iată detaliile competiției:
    Turneu de baschet 3×3 la SATU MARE 22-23 SEPTEMBRIE in parcarea AUCHAN
    categoriile de joc din cadrul competitiei 3×3 Satu Mare
    —Open :
    – U 10 – posibilitate de a crea si echipe mixte in cadrul categoriei , U 13 , U 15 feminin + masculin , U 18 feminin si masculin , Open masculin , Open Feminin si + 35
    Premii de 1500 euro la masculin pt castigatori si 1000 la feminin!!!
    Cei care nu se descurca cu inscrierile pot cere ajutor la tel : 0746 08 70 70 sau 0727 767 556, sau la adresa de email: office@ecosportteam.ro

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE