More

    DECIZIE drastică a Primăriei Satu Mare. Ce este interzis în oraș

    Conducerea Primăriei municipiului Satu Mare a luat, astpzi, o decizie fermă privind interzicerea comercializarii stradale a unor produse precum flori, castane, jerbe și alte produse care au caracter sezonier. Solicitările comercianților ambulanți au fost respinse.

    Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a subliniat azi în cadrul ședinței privind ocuparea domeniului public că sunt necesare măsuri mai drastice privind vânzarea produselor sezoniere la marginile străzilor, în colțurile intersecțiilor sau pe trotuarele din zona centrală.

    În acest sens, comisia a respins solicitările comercianților ambulanți de a vinde flori, castane, jerbe și alte produse care au caracter sezonier, pe motiv că tarabele improvizate sunt inestetice, se face mizerie în jur, iar imaginea creată nu este una care să facă cinste unui municipiu reședință de județ.

    “Consider că acești comercianți își pot desfășura activitatea sezonieră în piețe sau în apropierea piețelor, unde pot amenaja un stand chiar și pe o perioadă mai scurtă de timp. Nu ne dorim să mai vedem la fiecare colț de stradă tot felul de cutii, găleți, grătare cu castane, ca și cum am fi într-un iarmaroac”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE