17 December 2018
Festivalul Berii Artizanale

DECIZIE. Președintele României, internat în spital și operat. Ce spune Administrația Prezidențială

Filed under: Locale,Politic |

Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat, joi la Spitalul de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru o intervenţie chirurgicală la umărul stâng, anunţă Administraţia Prezidenţială.

„Intervenţia s-a desfăşurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune. Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, mai precizează Preşedinţia, într-un comunicat de presă.

Şeful statului nu este la prima intervenţie chirurgicală. În 26 aprilie 2016, acesta a fost operat la umărul drept pentru „impingement (conflict) subacromial drept, burşită subacromială dreaptă, leziune de tendon supraspinos”, anunţau reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

„În data de 26 aprilie, preşedintele domnul Klaus Werner Iohannis a fost internat şi operat în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, la nivelul umărului drept pentru : impingement (conflict) subacromial drept, burşită subacromială dreaptă, leziune de tendon supraspinos. Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime iar, în prezent, starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună”, precizau reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

 

Preşedintele Iohannis anunţa atunci pe Facebook că de a doua zi îşi va relua activitatea la Palatul Cotroceni.

2 Responses to DECIZIE. Președintele României, internat în spital și operat. Ce spune Administrația Prezidențială

  1. This short article posted only at the web site is truly good. Which Woods Work Best for DIY Home Remodel Projects?

    Jameshoward
    29 October 2018 at 14:37
    Reply

  2. You have touched good quality points here. In whatever way continue writing. Which Woods Work Best for DIY Home Remodel Projects?

    Jameshoward
    29 October 2018 at 14:37
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *