14 November 2018
Festivalul Berii Artizanale

Faţetele comunicării interpersonale

Filed under: Editorial |

Comunicarea interpersonală civilizată, elevată dacă vreţi, se derulează pe fondul unor schimburi de idei şi judecăţi de valoare, care folosesc acelaşi limbaj specific temei abordate. Rezultatul acestui tip de comunicare se materializează într-un plan de acţiune eficace, atât de necesar pentru supravieţuire şi pentru asigurarea siguranţei zilei de mâine. Comunicarea anormală se naşte în momentul în care unul dintre cei doi factori ai comunicării, adică receptorul, nu mai aude informaţiile transmise de către emiţător sau pur şi simplu nu le procesează, nu le înţelege din cauza lipsei elementelor necesare decodării mesajului.

O comunicare normală, inteligentă şi calmă, poate să degenereze din momentul în care intervine: documentarea superficială, infatuarea, orgoliul, dorinţa de a domina interlocutorul cu idei neargumentate, lipsa de cultură, prostia, isteria, depresia sau paranoia. Ei bine, chiar dacă cel care comunică este mai bine documentat decât interlocutorul său, acesta face eforturi pentru a explica prin intermediul argumentelor o anumită stare de fapt şi oferă soluţia rezolvării ei. La celălalt capăt al comunicării avem de-a face cu o ureche şută şi o minte debusolată. Oricât de mari ar fi zbaterile emiţătorului de a conştientiza persoana de la capătul celălalt al firului, toate eforturile acestuia sunt zadarnice. Tonul calm şi respectuos se transformă încet-încet în “ploaie torenţială”, semn că emiţătorul şi-a pierdut răbdarea să mai explice şi să argumenteze, cu bună credinţă, pledoaria sa necesară rezolvării unei “ecuaţii” de viaţă. În loc să fie răsplătit emiţătorul, receptorul devine violent în expresie, subminează personalitatea celui care-i vrea binele şi demonstrează cu fiecare cuvânt defăimător că este pe dinafara subiectului. În această situaţie, tonul emiţătorului sau participantului la o conversaţie se transformă în tunet, răbdarea se năruie ca un castel de nisip, iar invectivele “educative” se transformă în “ghiulele” verbale aruncate asupra interlocutorului nărăvaş. Din orgoliu, acesta din urmă nu vrea să recunoască nimic, nu schimbă tonul conversaţiei ci dimpotrivă îl înveninează şi mai mult, chiar dacă a ajuns la conştientizarea ţintită de emiţător.

În situaţii dramatice, comunicarea anormală, deşănţată, se lasă cu “pumni dăruiţi” cu nemiluita asupra “tărtăcuţei” receptorului sau pe unde s-o nimeri…Din păcate, receptorul “pedepsit” nu recunoaşte “nici în ruptul capului” că a greşit sau, cel mai dramatic, nu ştie de ce a încasat pe “cocoaşă” o groază de replici verbale pertinente. Starea de tensiune se transformă în război, “ dialogul decent” pleacă în “pădurea” educaţiei plină de înţelepciune, prostia domină încăperea, iar comunicarea se stinge-n haosul lipsei de comunicare. Uneori concepţiile diferite despre lume şi viaţă, despre valorile morale şi etice, lipsa de documentare şi cultura aferentă subiectului aflat în discuţie sunt motivele pentru care comunicarea inteligentă, calmă, bazată pe cuvintele: “vorba dulce mult aduce” se transformă în adevărate războaie verbale, care se finalizează cu: anularea unor prietenii, divorţuri, părăsirea casei părinteşti, suspendarea unor proiecte şi alte consecinţe nedorite pentru ambii parteneri ai unei conversaţii sau comunicări verbale nefaste. Barierele comunicării se ridică între cei doi participanţi la conversaţie ca nişte “aisberguri” impenetrabile şi indestructibile.

În anumite situaţii, conversaţia este reluată în mod paşnic după celebrele cuvinte: “te rog să mă ierţi !” , iar alteori informaţiile furnizate de emiţătorul bine intenţionat sunt confirmate de viaţă după: un an, doi, trei şi chiar 10 ani. În toată această perioadă “deşertul” unei comunicări defectuoase şi a urii nejustificate au dominat mintea înceţoşată a receptorului nărăvaş, orgolios, isteric şi paranoic. Lacrimile sunt tardive, “cuiele sunt scoase din scândura” sufletului emiţătorului, dar rămân “găurile” comunicării demolatoare, materializată-n: jigniri, subminări ale personalităţii, tot felul de înjurături şi reproşuri nefondate.

Dumitru Ţimerman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *