19 December 2018
Festivalul Berii Artizanale

Gărzile Naţionale Române din Sătmar şi rolul lor la înfăptuirea Marii Uniri

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Gărzile Naţionale Române au fost organe de asigurare a ordinii publice şi de apărare a drepturilor naţionale rezultate din principiul autodeterminării, al libertăţii şi unităţii naţionale, constituite în cursul lunilor noiembrie-decembrie 1918 în ţinuturile locuite de români dintre Carpaţi, Tisa şi Dunăre. Ele au fost organizate de către Consiliul Naţional Român Central şi subordonate acestuia şi, alături de Consiliul Dirigent, au avut calitatea de organisme executive.

Deşi recrutarea s-a făcut pe bază de voluntariat, aceste Gărzi au avut o pronunţată structură militară, deoarece în compunerea lor au intrat în majoritate oameni veniţi de pe front şi organele superioare ale acestora au avut înrolaţi ofiţeri ai fostei armate austro-ungare. Asigurarea cu mijloace tehnice de luptă a unităţilor a avut la bază preluarea de armament de la vechile structuri. Structura de comandă s-a ierarhizat pe cadrul existent în areale administrative şi s-a subordonat unui Stat Major dependent de Consiliul Naţional Român Central, aflat mai întâi la Arad şi mutat ulterior la Sibiu.


Prin natura lor, au constituit o forţă care a preluat rolurile poliţiei locale şi jandarmeriei pe fondul dezorganizării administraţiei austro-ungare şi, până la intrarea trupelor regulate române în Transilvania, şi pe cel al armatei. Simultan, Gărzile şi-au asumat şi un rol politic, servind atât ca mesageri şi propagandişti ai hotărârilor şi deciziilor Consiliului Naţional Român Central şi ai consiliilor locale, cât şi uneori ca factori de opoziţie activă politică, administrativă şi militară faţă de guvernul de la Budapesta.

În comitatul Satu Mare, ca, de altfel, în întreaga Transilvanie, reprezentau viitoarele instituţii de stat
Pe fondul instabilităţii politice instaurate după dezmembrarea Austro-Ungariei, naţiunile fostului imperiu îşi organizează propriile instituţii conducătoare, consilii şi gărzi naţionale, sperând că, prin intermediul acestora, îşi vor obţine dreptul la autodeterminare. Cele două forme tipice ale unei asemenea organizări au fost consiliile locale, care urmau să conducă administraţia locală, şi gărzile naţionale destinate a asigura ordinea publică, averea publică şi particulară.


În părţile sătmărene, numărul membrilor consiliilor naţionale era între 19-75 de persoane, în funcţie de mărimea localităţilor. În cele 71 de localităţi unde s-au înfiinţat consilii naţionale, s-au ales 914 membri. Din punct de vedere al reprezentării sociale sau al categoriilor sociale, 144 erau intelectuali (preoţi, învăţători, avocaţi, notari), 777 ţărani şi 10 din alte categorii (meseriaşi şi negustori). Se constată prevalenţa elementului ţărănesc, peste 80% din totalul membrilor. Cele 44 de gărzi naţionale, înfiinţate în tot atâtea localităţi, cuprindeau un număr de 751 membri, fiecare gardă având între 12-15 persoane. Ele erau conduse de subofiţeri sau ofiţeri români demobilizaţi de pe front sau de fruntaşi ai satelor. Mişcarea naţională din Transilvania a culminat cu Marea Adunare Naţională, organizată în 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Participanţii sosiţi în număr mare din toate părţile Ardealului şi-au asumat dorinţa de a se uni cu România. Ca formă ideologică, adunarea s-a născut din însuşirea principiilor Wilsoniene care au legitimat mişcări naţionale în întreaga Europă Centrală şi de Est a anului 1918. La acest eveniment important au participat şi reprezentanţi ai sătmărenilor. Delegaţi desemnaţi cu drept de vot pentru Adunarea de la Alba Iulia au fost aleşi în adunările cercurilor electorale. Erau aleşi direct sau din iniţiativa proprie a localităţii. Din cei 81 de delegaţi aleşi pentru Adunarea de la Alba Iulia, identificaţi pe baza documentelor, 32 au fost ţărani, 18 au fost preoţi, 27 intelectuali, 2 meseriaşi şi 2 comercianţi. Se constată, şi în acest caz, prevalenţa elementului ţărănesc.Reconstituirea momentului Adunării de la 1 Decembrie 1918 se poate face, în principal, prin intermediul memorialisticii şi al relatărilor de presă. Pentru ei, drumul spre Alba Iulia a început în dimineaţa zilei de 30 noiembrie.


Până la gările din localităţile mai mari, el a fost parcurs cu căruţa. În gara şi în centrul oraşului Baia Mare s-au întâlnit oşenii, cei din jurul Careiului şi Satului Mare, plecaţi de acasă din 28 noiembrie, cu maramureşenii, cu cei din Chioar şi Sălaj. Trenul spre Alba Iulia era împodobit şi purta însemnele fiecărui judeţ sau ţinut: Ţara Oaşului, Sălaj, Marmaţia etc. De-a lungul drumului se ataşau noi vagoane, care cuprindeau delegaţii din alte judeţe. Pe tot parcursul călătoriei se cântau cântece patriotice. În gări, “trenul Unirii“ era aşteptat de populaţie cu drapele şi ovaţii”. Traian Cavaşi, cel care a condus la Alba Iulia delegaţia plăşii de Satu Mare, notează: “Am pornit în dimineaţa zilei de 30 noiembrie 1918 spre Baia Mare, având asupra noastră delegaţiile eliberate de Consiliul Naţional din Satu Mare. La Baia Mare urmau să se întâlnească potrivit unui consemn tactic de securitate delegaţiile din partea de nord-vest a ţării: Satu Mare, Ugocea, Maramureş. Gara din Baia Mare era ticsită de români şi de membrii gărzii naţionale înarmate cu puşti şi mitraliere… Văzduhul răsuna de cântece naţionale”. De la Baia Mare, delegaţiile au pornit cu un tren special pe valea Someşului, înspre Cluj. Delegaţiile din sudul judeţului Satu Mare s-au întrunit la Tăşnad. La Jibou, cele două grupuri de delegaţi dinspre Baia Mare şi Tăşnad s-au întâlnit şi, sub coordonarea lui George Pop de Băseşti, s-au îndreptat spre Cluj. Ajunşi la Alba Iulia, delegaţii oficiali sătmăreni au intrat în sala de şedinţe, unde au luat parte la adunarea care a votat Rezoluţia Adunării Naţionale de Unire a Transilvaniei cu ţara mamă pentru toate veacurile. “În drum spre sala de şedinţă–notează Traian Cavaşi–ţineau ordine ţăranii înarmaţi cu puşti luate de la soldaţii germani din armata mareşalului Mackensen, care se retrăgea din România… Privind din cetate spre platoul unde mulţimea de români aştepta decizia Marii Adunări Naţionale, se vedea o pădure de steaguri tricolore româneşti. A fost o manifestare cum n-a mai fost niciodată în istoria poporului român”.

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *