19 December 2018
Festivalul Berii Artizanale

Modificarea

Filed under: Editorial |

Traian Herseni era o personalitate marcantă a culturii române, dar pentru mine a rămas, în primul rând, cel mai sincer om pe care mi-a fost dat să-l văd vreodată. Ca reprezentant al primei generații a Școlii de Sociologie de la București (faimoasa „școala Gusti”), încă în prima sa lucrare mai importantă („Individ și societate în satul Fundul Moldovei”, 1932) a dat dovadă de certe calități teoretice și practice și mai ales de o fermă principialitate, în ceea ce privește resuscitarea științifică a unor realități sociale controversate, sau chiar considerate ca inexistente.

Înaintea lansării de la Cluj a cărțuliei sale, „Sociologia limbii” (1975), a făcut o vizită la redacția revistei „Korunk”, unde eram repartizat în anul terminal al studenției pentru a efectua o zi de practică în fiecare săptămână. Redactorul șef, sociologul Ernő Gáll, m-a prezentat oaspetelui ilustru, permițându-mi să particip la convorbirea lor, în timpul căreia am răsfoit și această mică operă care s-a dovedit a fi o adevărată mini-enciclopedie a unor tematici propulsate de marile curente filozofice ale vremii, reprezentate de un Martin Heidegger sau Ludwig Wittgenstein. Din această convorbire am aflat, de altfel, că Institutul Român de Sociologie va fi desființat în curând, fiindcă sociologia e considerată de unii ca o redută a mentalității burgheze, devenind astfel și o prezență oarecum nedorită pe diapazonul culturii socialiste.

În anul 1983 mi-am cumpărat cartea postumă a Maestrului, intitulată „Sociologie. Teoria generală a vieții sociale”, o vastă monografie (de aproape 600 de pagini de format mare) prefațată magistral de profesorul Achim Mihu, la rândul lui sociologul cel mai recunoscut al acelor vremuri de servitute voluntară a majorității intelectuale. Peste zece ani (când eu însumi eram deja redactor la „Korunk”) această carte a devenit pentru mine un fel de lectură suplimentară permanentă, capitolul ei cu titlul „Doctrine, sisteme, teorii” fiind recitită (și cu pasiune crescândă) aproape lunar. Erudiția (nu numai de sociolog, dar și de antropolog, etnolog sau de psiholog) a autorului m-a fascinat dar m-a și inspirat tot mai mult, fiindu-mi de sprijin permanent și redemptoriu.

Cu prilejul ultimei noastre întâlniri (la București, într-o seară frumoasă de primăvară, dar într-o atmosferă social-politică cel puțin apăsătoare), înainte de a ne lua rămas bun, l-am întrebat pe Traian Herseni (confundându-l, probabil, cu un clairvoyant d’autrefois) ce fel de părere are despre viitorul intelectualității maghiare transilvănene. El însă mi-a dat un răspuns neobișnuit de scurt și de mauvais augure. Intelectualitatea maghiară ardeleană este pătrunsă de un paseism nociv, chiar damnabil, și acest lucru va face aproape imposibilă dezvoltarea unor forme de adaptare față de provocările prezentului. Totul va depinde de capacitatea de auto-responsabilizare a elitelor. Apoi Maestrul, dându-și seama de consternarea mea, a mai adăugat: Ne-am pierdut cu toții acel orizont moral care este strâns legat de evoluția organică a colectivităților umane.

Alexandru Kereskenyi

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *