15 November 2018
Festivalul Berii Artizanale

Teren nou de sport la şcoala nr. 10

Filed under: Locale |

Aproape 100.000 de euro au fost investiți în amenajarea unui teren de sport multifuncțional la Școala generală nr.10 din municipiul Satu Mare. Suma a fost alocată de Guvernul Ungariei, prin intermediul Federației Maghiare de Fotbal, care au finanțat un proiect depus de Asociația Părinților de la Școala generală nr.10. Astfel, a fost amenajat un teren de sport multifuncțional, cu iarbă sintetică, pe care se poate practica fotbal, baschet, handbal, volei și tenis. La inaugurarea terenului de sport, care a avut loc sâmbătă, au fost prezenți dr. Tünde Szabó, secretar de stat pentru sport, Miklós Seszták, comisarul de guvernământ responsabil cu coordonarea programelor de redresare economică din bazinul carpatic și cu coordonarea sarcinilor de dezvoltare și dezvoltarea turismului, alături de primarul Gábor Kereskényi și deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Lóránd.

“Din păcate, trăim într-o lume în care copiii noștri se joacă mai mult în lumea virtuală decât în viața reală. Trebuie să schimbăm acest lucru și o putem face cu ajutorul sportului. Sănătatea corpului și a spiritului este foarte importantă, așa că trebuie să ne străduim să avem cât mai multe facilități în Satu Mare. Dacă vrem să avem o generație puternică, tânără și bună pentru orașul nostru, atunci trebuie să ne îngrijim de sănătatea tinerilor noștri și tocmai de acceea aceste investiții în sport sunt prioritare pentru noi”, a spus primarul Gábor Kereskényi. Am inaugurat terenul de sport de la Școala generală nr.10, unul din cele mai moderne din municipiul Satu Mare. Finanțarea a fost asigurată de Guvernul Ungariei, prin intermediul Federației Maghiare de Fotbal. Susținem sportul, avem grijă de sănătatea copiilor noștri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *