21 January 2019
Festivalul Berii Artizanale

Dancilă: Majorăm fondurile pentru unităţile de asistenţă medico-socială cu aproape 50%

Filed under: Politic |

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, că Guvernul va majora fondurile necesare funcţionării unităţilor de asistenţă medico-socială cu aproximativ 50%, în urma creşterii drepturilor salariale ale personalului, dar şi a creşterii preţurilor la medicamente.

„În şedinţa de astăzi (joi – n.r) vom lua unele măsuri pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale destinate persoanelor cu afecţiuni cronice, aflate sub supraveghere în centrele medico-sociale, precum şi pentru asigurarea continuităţii în acordarea serviciilor de sănătate pentru unele categorii de persoane. Vom majora fondurile necesare funcţionării unităţilor de asistenţă medico-socială cu aproximativ 50%, ca urmare a creşterii drepturilor salariale ale personalului încadrat, cât şi a majorării cheltuielilor cu medicamentele şi materialele sanitare. Această creştere va fi de la 40 872 lei pe pat pe an la 59 677 de lei pe pat pe an”, a declarat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de joi de Guvern.

Premierul a precizat că la nivel naţional există 68 de centre de asistenţă medico-socială.

„Majoritatea unităţilor de asistenţă medico-socială funcţionează în subordinea Consiliilor locale comunale care nu dispun de venituri prorpii necesare pentru a asigura finanţarea suplimentară a unităţilor de asistenţă medico sociale. Unităţile de asistenţă medico-sociale sunt organizate şi funcţionează ca o structură intermediară între unităţile sanitare şi unităţile de asiastenţă socială. Beneficiarii serviciilor acordate în unităţile de asistenţă medico-socială sunt persoane cu afecţiuni cronice care necesită permanent sau temporar supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care din motive de natură economică, fizică sau socială nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale. La nivel naţional sunt 68 de unităţi de asistenţă medico-socială cu aproximativ 3300 de paturi”, a adăugat şeful Executivului.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, nivelul standartâd de cost/an/pat se va majora de la 40.872 lei/pat/an la 59.677 lei pat/an.

„Prin acest act normativ se crează cadrul legal necesar pentru: majorarea nivelul standardului de cost/an/pat, pentru serviciile acordate în unităţile de asistenţã medico-sociale de la 40872 lei/pat/an la 59,677 lei/pat/an şi defalcat pe surse de finanţare, dupã cum urmeazã: majorarea standardului de cost pentru cheltuielile suportate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, din sume alocate prin transferuri cãtre bugetele locale, de la 11,275 lei/an/pat la 20,986 lei/an/pat; majorarea standardului de cost pentru cheltuielile suportate de la bugetul de local, de la 29597 lei/pat/an la 38691 lei/an/pat;

majorarea nivelul standardului de cost/an/pat pentru cheltuielile suportate de la bugetul local este determinatã de majorarea cheltuielilor de personal ca urmare a intrãrii în vigoare a actelor normative în domeniul acordării drepturilor de personal; majorarea nivelul standardului de cost/an/pat pentru cheltuielile suportate de la bugetul de stat este determinatã atât de majorarea cheltuielilor de personal ca urmare a intrãrii în vigoare a actelor normative în domeniul acordării drepturilor de personal cât şi de majorarea cheltuielilor cu medicamente şi materiale sanitare; impactului financiar determinat de majorarea nivelul standardului de cost/an/pat pentru serviciile acordate în unităţile medico-sociale, pe surse de finanţare, respectiv buget de stat şi bugete locale s-a fãcut având în vedere numărul de paturi din unitãţile de asistenţã medico-sociale şi care este de 3.268 paturi.

Totodată, având în vedere modificările propuse respectiv, majorarea standardului de cost ca urmare a prevederilor legislative incidente drepturilor salariale aferente personalului încadrat în unităţile medico-sociale se impune reglementarea în mod expres în vederea reglementării cadrului legal asigurării fondurilor necesare susţinerii acestei creşteri atât din fondurile alocate de la bugetul de stat cât şi bugetul local”, prevede proiectul de hotărâre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *