19 December 2018
Festivalul Berii Artizanale

De ce atâta ură?! De ce atâta umilință?!

Filed under: Editorial |

Într-o dimineață friguroasă, în timp ce ascultam un post de radio din România, am aflat că din anumite sondaje de opinie reiese că Ura și Umilința sunt extrem de prezente în comunitățile noastre. Dacă analizăm mai atent anumite aspecte din viața cotidiană constatăm că Ura se naște din Invidie, din neputința unora de a-și găsi locul în ierarhia valorilor umane. Teama că unul este mai bun decât altul și că îi va lua locul vreunui “conducător” desemnat, olecuță paranoic, naște o ură “soră cu moartea”. Astfel de oameni dezvoltă o ură monstruoasă, pe care „lingăii și chibiții” o adoră și sunt în stare să “calce peste cadavre” pentru a-și menține “poziția socială”. Ei se cred “buricul pământului”, iar prejudecățile le domină viața cotidiană și orbesc “ochii minții” lucide. În loc să-și cultive “harul dăruit de bunul Dumnezeu”, prin perseverență, aceștia preferă să-i urască pe semenii de lângă ei, care au ajuns la anumite performanțe profesionale și nici măcar nu se gândesc “să le ia locul” … Sunt urâți, de multe ori, oamenii inteligenți și creativi, care devin extrem de “incomozi” pe tărâmul Concurenței, mai ales dacă se bucură de succes ! Ura se îndreaptă în alte situații împotriva celor care spun adevărul pentru a-i salva de la condamnări nedrepte pe cei nevinovați. Personalitățile umane de acest gen sunt curajoase, au “coloană verticală” , nu se tem de supremația monstruoasă a celui care dorește să condamne pe nedrept un semen de-al lor, iar răutatea se dezvăluie implicit de la sine în fața comunității, conform zicalei: ”Dumnezeu e sus și ne vede!”. Arhicunoscutul refren din cântecul “Vinovații fără vină”, interpretat de formația “Pasărea Colibri” este cât se poate de actual: ”Lume, lume, soro lume/De ce ești prea rea de gură? De ce ne privești cu ură/Vinovații fără vină/Cer să se facă lumină!”.

Umilința este o metodă barbară de a ține-n frâu, de a îngenunchea și depersonaliza pe foarte mulți români, care de teamă fac tot felul de concesii nefaste pentru sănătatea lor interioară. Tensiunea psihică, alimentată de energii negative, atinge uneori „cote greu de suportat” pentru că acești nevinovați nu pot sau nu au curajul să spună adevărul. De multe ori, Umilința se folosește de un șantaj subtil, care este greu de probat și dezvăluit altor semeni, care privesc „de pe margine” supliciul pe care sunt nevoiți să-l trăiască zi de zi unii români, în diferite ipostaze ale muncii lor. Umilința se folosește alteori de minciună, pentru a proiecta o imagine falsă despre un om devotat muncii sale, corect și cinstit, care respectă rigorile legii, indiferent dacă acestea sunt morale sau juridice. O altă fațetă a Umilinței este prostia. Proștii care nu au posibilitatea să analizeze o stare de fapt sau calitățile unui om, din cauza inculturii, lansează în lumea largă, pe unde se nimerește, tot felul de concluzii false inconștiente, care au menirea de a deforma imaginea unei personalități sau a unui proiect aflat în derulare în spațiul public. Ce-i drept, proștilor, indiferent ce loc ocupă în societate, nu le place să stea în preajma lor oameni de valoare, care judecă corect și nepărtinitor, pentru ca „nu care cumva” aceștia să le dezvăluie goliciunea minții lor secătuită de inteligența normalității. Lor nu le place să „lucreze în echipă” cu oameni inteligenți, pe care-i umilesc cu tot felul de cuvinte defăimătoare speculative. Nu știu și nu sunt capabili să evalueze o idee bună! Nu vor să analizeze și aspectele semnalate de alți participanți la fundamentarea unor decizii corecte.

Fațetele denigratoare ale Urii și Umilinței sunt multiple, iar susținătorii acestora sunt din ce în cei mai mulți, care acționează în viața publică românească democratică. Un proverb bengalez parcă întregește “definițiile” Prostiei:” Prostul râde de trei ori: o dată când râd ceilalți, o dată când înțelege gluma și încă o dată când își dă seama că râsese fără să înțeleagă!”. Ar trebui să ne dea de gândit…de ce unii români își pun aceste întrebări: ”De ce atâta ură ?! De ce atâta umilință?!”, care ne condamnă “până la lacrimi” cu: neștiute suferințe nedrepte, dezbinări haotice, înstrăinările dintre noi lipsite de consistența iubirii aproapelui și nesfârșitele războaie fratricide sterile…

Dumitru Ţimerman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *