24 March 2019
Festivalul Berii Artizanale

Două zone din Transilvania unde poţi petrece un Crăciun de poveste

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Crăciunul este, poate, cea mai frumoasă perioadă din an. Magazinele, casele şi curţile oamenilor prind viaţă şi te fac să te simţi din nou copil, să te bucuri de toate luminiţele aprinse şi de brazii împodobiţi atât de frumos. Magia Crăciunului ajunge atunci chiar şi în cele mai îndepărtate cătune din ţară, în locuri în care tradiţiile şi obiceiurile s-au mai modernizat pe alocuri, dar nu s-au uitat. În Transilvania există multe zone unde poţi să petreci un Crăciun de poveste dar două locuri ne-au atras în mod expres atenţia: Maramureşul şi Sibiul.

Crăciun  în Maramureş
Maramureşul este una din zonele care a reuşit să-şi păstreze obiceiurile de sărbători, iar tradiţiile de Crăciun sunt unele dintre cele mai frumoase. În Sighetu Marmaţiei există obiceiul ca la fiecare sfârşit de decembrie să se organizeze un Festival al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă. Nicăieri nu ai să auzi colinde mai frumoase cântate de feciorii satelor sau de un Viflaim jucat mai bine pe scenele din faţa bisericilor decât în cele din Maramureş. Toate casele sunt luminate în noaptea de Ajun şi îşi deschid porţile ca să intre colindătorii îmbrăcaţi în superbele lor costume populare. Spectacolul oferit de colindători este extraordinar şi încălzeşte sufletele oricărui vizitator venit să petreacă sărbătorile în nordul ţării.


Să mergi în Maramureş de sărbători nu înseamnă doar să urmăreşti obiceiurile şi să mănânci mâncăruri tradiţionale; perioada sărbătorilor poate fi un prilej foarte bun pentru o plimbare cu mocăniţa pe Valea Vaserului, o plimbare cu sania trasă de cai sau pentru (încă) o vizită la bisericile de lemn din Maramureş, incluse în patrimoniul UNESCO: Mănăstirea Bârsana, Mănăstirile Rohia şi Peri de la Săpânţa.

Cât despre cazare, ai de unde alege. Toate pensiunile din Maramureş sunt confortabile şi primitoare, şi sunt amplasate în zone de poveste precum Poienile Izei, Ţara Lăpuşului sau Săpânţa.


În inima Transilvaniei
Ca să intregim tabloul zonelor în care poţi să petreci un Crăciun de poveste, îţi sugerăm să optezi pentru o vacanţă de sarbatori într-unul din satele de pe lângă Sibiu. Sau chiar in oras. Sibiul se îmbracă în fiecare an în straie de sărbătoare şi găzduieşte unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun. Turta dulce, mirosul de brad şi cozonac şi miile de beculeţe colorate şi clopoţei se adună în Piaţa Mare din centrul Sibiului şi spun aceeaşi poveste. Aerul răsună de cântecul colindelor, miros de vin fiert şi scorţişoară.


În satele transilvane din Mărginime vei întâlni obiceiuri străvechi păstrate cu sfinţenie: copiii (sau “pitereii” cum se numesc în unele părţi ale Ardealului) încă mai obişnuiesc să colinde Moş-Ajunul şi Colindişul în serile de 23-24 decembrie. Apoi, în noaptea de ajun, mirenii aruncă cu boabe de porumb strigând cât îi ţine gura: “Rod în cucuruzi!”.


Toate aceste obiceiuri şi tradiţii populare, împreună cu peisajul care te lasă mut de uimire în orice anotimp, fac din Transilvania un ţinut magic, în care te întorci de fiecare dată cu inima deschisă şi cu foarte mare plăcere. Nu mai trebuie să spunem că întreaga zonă a Sibiului abundă de pensiuni care mai de care mai ospitaliere şi mai frumoase.

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *