24 March 2019
Festivalul Berii Artizanale

Meci dificil pentru elevele lui Lopez

Filed under: Sport |

Baschetbalistele de la CSM joaca azi, la Arad, de la ora 18,30, restanța cu FCC ICIM. Partida ar fi trebuit să se dispute la începutul lunii noiembrie, doar că în acea perioadă Sala Sporturilor din Arad a fost ocupată cu o expoziție.
Sătmărencele vin după succesul , 76-62, de sâmbătă cu CSM Târgoviște, în vreme ce formația arădeană a învins și ea, vineri, pe Olimpia Brașov.
”Sper ca fetele să-și revină fizic după efortul depus sâmbătă. Adversarele au avut o zi în plus de odihnă, sper ca acest lucru însă să nu se vadă pe teren”, spun oficialii CSM-ului.
Matea Tavic e în recuperare, dar va face deplasarea la Arad, în rest tot lotul e valid.
Partida se va juca de la ora 18,30 și va fi arbitrată de Andrada Csender, Vlad Potra și Cristian Trofim. Comisar Radu Vaida.
De menționat că Sepsi a învins duminică, 77-56, pe U Cluj Napoca în etapa a 9-a a LNBF.
Pe 19 decembrie se va juca derby-ul campionatului, la sala LPS, CSM Satu Mare- Sepsi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *