24 March 2019
Festivalul Berii Artizanale

Despre IONI!

Filed under: Bursa zvonurilor |

Azi e rost de o bursă de sărbătoare…Chiar de mare sărbătoare dacă ținem cont că numai în România avem peste 2 milioane de sărbătoriți…Azi e despre ei, despre IONI… Bineînțeles că doar despre Ionii pozitivi. Pe 7 ianuarie, imediat după Bobotează, creștinii sărbătoresc soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Această zi sfântă ne amintește de faptul că Sfântul Ioan este cel care l-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de 30 de ani, în apa Iordanului.

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ne arată că aproximativ 1.420.000 bărbați și 531.000 de femei poartă nume derivate de la Ion.

Acest nume este unul iudaic, provenind de la „Iohanan” care a fost prescurtat de la Iehohanan. Numele înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.

Numele derivate de Sfântul Ion sunt Oana, Ionica, Ionică, Nela, Nelu, Ionela, Ionel, Onuț, Ionuț, Nică, Ionică, Ioana, Ioan, Ion. Din numărul total al româncelor ce poartă numele Sfântului Ion, aproximativ 371.000 poartă numele Ioana, 141.000 de femei poartă numele de Ionela, 11.200 se numesc Nela și aproximativ 6.000 poartă numele de Ionelia.

Dintre bărbați, 411.000 poartă numele Ion, aproximativ 514.000 se numesc Ioan, 320.000 poartă numele de Ionuț, 145.000 se numesc Ionel și 26.000 poartă numele de Ionică sau Nelu.
Și-acum după atâta statistică…La mulți ani, Ioane!

P.S. La mulţi ani colegului nostru Florin Ioan Dura!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *