24 March 2019
Festivalul Berii Artizanale

Pe șest la Luna Șes?

Filed under: Bursa zvonurilor |

Iarna-i grea, omătu-i mare și – am completa noi – cheful de aventură a sătmăreanului și mai mare… Căci , cum altfel am putea defini pofta unora de aventură extremă când vine vorba de sporturi de iarnă?! Au circulat zvonuri confirmate și de unele comentarii apărute pe mărețul facebook că unii sătmăreni mai curajoși au vrut să fure startul și să fie ei primii care încearcă pârtia de la Luna Șes…Adică mai pe șest, ori furiș – pe înțelesul tuturor, au reușit să ajungă (se pare cu atv-uri ori jeepane) în vârf, de unde mai ceva ca Tomba la Bomba au luat-o pe schiuri la vale.

Iar aventurierii par că nu au văzut ori mai rău au ignorat apelul lansat după Crăciun de Salvamont Satu Mare… ”Chiar dacă este primul an, în care practic, de la începerea acestei investiții în 2012, se poate coborî din vârf până jos în parcare, SPJ Salvamont nu recomandă acest lucru, deoarece, momentan, pârtia poate deveni o capcană pentru cei ce se hazardează ignorând avertismentele și măsurile de siguranță impuse de constructor! Mai mult de atât, intervenția în caz de accidente pe partea superioară, din cauza lucrărilor se poate face numai pe jos, iar pericolul instalării hipotermiei la victimă este foarte ridicat. Zilele trecute, condițiile de zăpadă au urcat timpii de atingere a vârfului la 2 ore!!! (echipați complet pentru intervenție), în condiții normale acesta fiind de circa 1 oră!

La fel, Salvamont recomandă, în punctele de panoramă de deasupra stâncăriilor, păstrarea unei distanțe de minim 3m față de margine, deoarece și acestea sunt încărcate cu un strat gros de zăpadă”… Așa că luați aminte la avertizări înainte de a vă aventura pe șest pe pârtia de la Luna Șes.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *