19 April 2019
Festivalul Berii Artizanale

Preotul Florin Silaghi – oriunde este, rămâne preot!

Filed under: Editorial |

L-am întâlnit pe preotul Florin Silaghi când slujea într-un punctuleţ de pe harta ortodoxiei sătmărene, aşa cum fac toţi preoţii noştri. Acolo, într-o baracă, în care ne-am refugiat, obligaţi de o lege dată aiurea, a existat un punctuleţ pe harta stelară, a cărui inimă a pulsat în ritmul Timpului Universal, pulsaţii pe care le-am numit adevărate clipe de viaţă!

Prin contribuţia, zi de zi, a preotului Florin Silaghi, a palpitat inima, mintea şi spiritul. Palpită în acelaşi ritm şi acum, când parohia sa este cu totul altceva, una care impune preotului paroh sarcini cu mult mai ample. De ce? Fiecare din noi, vorbind de penitenciar sau când trecem prin faţa clădirii, avem nişte trăiri cu totul aparte. Inima se contractă puternic şi ţipă: durere! viaţă! Sau se dilată fabulos şi cântă: bucurie, frumuseţe, plăcere – atunci când deţinuţii sunt puşi în libertate.

Acolo, în capela penitenciarului sătmărean, l-am reîntâlnit pe părintele Florin, slujind cu aceeaşi dăruire, făcând mult mai mult decât oricare preot obişnuit. M-au frapat schimbările petrecute în capelă – devenită, între timp, o bisericuţă primitoare, cu altar revopsit, prin talentul deosebit al părintelui Ciprian, cu pereţii interiori pregătiţi pentru pictură, cu planuri măreţe de a schimba mobilierul, cu candelabre şi aplice care se potrivesc de minune, cu pardoseală şi cu mentalităţi noi! Am realizat o interesantă emisiune “Glasul bisericii” cu părintele Florin Silaghi, emisiune pe care aţi urmărit-o la NVTV, duminică 27 ianuarie, luni şi miercuri. O emisiune altfel, deşi toate sunt altfel, ele depinzând de invitat. Aici m-am autoinvitat şi sunt mulţumit că am fost primit cu aceeaşi căldură sufletească de preotul dotat cu o voce superbă despre care vorbesc laudativ toţi deţinuţii. Aşa vorbeam şi noi, credincioşii de la baracă!

M-a impresionat, discutând cu preotul Florin, faptul că la Sf. Liturghie, directorul instituţiei participă alături de deţinuţi şi se bucură de fiecare reuşită, aducând, cât se poate, sprijin bisericii din incintă! Felicitări, d-le director!

Acolo, în instituţie, după cum spunea preotul Florin, echilibrul se construieşte cu grijă, cu migală, picătură cu picătură, pentru că fără echilibrul de acolo totul s-ar surpa, ca la un mare cutremur sau cataclism planetar. Acolo se repun baze sufleteşti la oameni, un adevărat “transplant” pe care-l simt deţinuţii în cei 2-3 sau 13-15 ani de detenţie. Credeţi că este uşor să lucrezi într-un astfel de mediu? Într-o discuţie am ridicat problema celor care au comis fapte grele, unii nevoit, alţii voit, alţii fără educaţie!

Chiar dacă sunt eliberaţi după câtiva ani nu-i angajează nimeni, deşi am întâlnit meseriaşi buni, unii cu multe cărţi citite, unii dornici de a munci! N-am văzut patroni care construiesc să facă contracte cu penitenciarul. De ce? Să ştie lumea, că mulţi de acolo, în echipă, ar efectua lucrări bune, chiar excelente, cu un preţ convenabil, rămânând şi pentru deţinuţi, pe când sunt eliberaţi.

Cantonaţi în prezent într-un anumit spaţiu, nu-i vedem, dar acolo sunt mulţi oameni talentaţi, harnici, oameni care au devenit mai buni, mai umani, oameni care au mustrări de conştiinţă şi regrete adânci pentru faptele necugetate. Cu mulţi dintre ei poţi “prinde stelele de pe cer!”. Ştim că din timpuri imemoriale fiinţele numite oameni construiesc sau distrug, simpatizează sau urăsc semenii lor şi lumea în care trăiesc şi…rar se ridică, precum eroii legendari, în apărarea comunităţii căreia îi aparţin.

Multe am discutat cu preotul Florin şi cu directorul instituţiei! Înainte, în aceste instituţii de reeducare se făcea şi şcoală, se învăţau meserii şi ieşeau cu un certificat, cu o garanţie pentru dreptul de a exista liber şi respectat. Oricare are o aspiraţie - ca lege a firii, de a exista în echilibru cu tot ce este în univers. Oricum, demnitatea este ceva atât de esenţial în viaţa unui om şi… nu trebuie ştirbită. Poporul român are foarte multe calităţi. De defectele lui se ocupă duşmanii noştri şi încearcă să le ridice peste calităţi. Spunea preotul Florin că iubirea n-are margini, n-are spaţiu şi nici timp. Ea nu piere niciodată, e puternică şi străbate dincolo de mormânt, străbate cerul. Aici, în penitenciar, se clădeşte o concepţie de viaţă, stilul de viaţă al lui Iisus, iar creştinismul este mereu divin! Toţi de acolo ştiu că Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră va deveni mai pătrunsă de adevăr, de lumină! Omul drept cunoaşte un Dumnezeu plin de iubire şi apropiat oamenilor.

Am desprins ideea: Cei eliberaţi trebuie ajutaţi să fie integraţi în societate. Guvernul să ia măsuri în acest scop, altfel aceştia vor deveni recidivişti. Mulţi n-au pe nimeni şi trebuie să muncească pentru a trăi. Iată ce probleme grave stau în faţa oamenilor chemaţi să reeduce.

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *