20 June 2019
Festivalul Berii Artizanale

Ştefan Ruha, legenda viorii sătmărene

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Ştefan Ruha, este cotat ca una dintre cele mai importante personalităţi culturale ale Sătmarului, unul dintre violoniştii mari ai acestei ţări, o legendă a Conservatorului din Cluj şi a scenelor de concert din întreaga lume.

Muzicianul s-a născut la Carei pe data de 17 august 1931 şi a lăsat impresii de neşters în inimile tuturor celor care au avut privilegiul să-l asculte. La patru ani primeşte prima sa vioară şi începe studiul sub îndrumarea tatălui şi al profesoarei Orosz Rozália. La 7 ani obține primul său premiu de „primaş”, cântând peste 100 de melodii lăutăreşti pe care le transpune în diferite tonalităţi. Imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial, preoții piariști din Carei îl ajută să ajungă la Cluj Napoca, unde fiind descoperit de profesorul Balogh Ferenc a ajuns vilonist la Orchestra Operei Maghiare, mai apoi student al Conservatorului Gh. Dima.

Un virtuoz al vioarei
A câștigat numeroase concursuri, printre care: Festivalul Mondial al Tineretului, Bucureşti, 1953, Concursul internaţional de vioară „P.I. Ceaikovski”, Moscova, 1958, Concursul internaţional de vioară „G. Enescu”, Bucureşti , 1958 şi Concursul „Marguerite Long-Jacques Thibaud”, Paris, 1959. Începând cu 1959, Ștefan Ruha a fost numit solist al Filarmonicii clujene. În anul 1962 a fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. În 1973 a fost ales să înregistreze coloana sonoră a filmului Ciprian Porumbescu.


În anul 1994 a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Cluj Napoca, iar în 1997 titlul de cetățean de onoare al municipiului Carei. În 1996, la Chişinău, primeşte diploma înmânată de preşedintele Mircea Snegur, în semn de apreciere a măiestriei interpretative, iar în 2001 la Budapesta, primeşte „Diploma de excelenţă” (A Magyar Kõztársoság Kiváló Müvésze Diját), înmânată de Viktor Orbán.

Ștefan Ruha s-a stins din viață la 29 septembrie 2004, mormântul lui aflându-se la intrarea în Cimitirul Reformat din Carei.


Rudolf Fatyol, nepotul marelui violonist şi managerul Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare (n.r cel mai longeviv manager de instituții de spectacole din ultimii 100 de ani din România ) îşi aminteşte cu mare plăcere de unchiul său despre care spune că: “Am luat pentru prima oară vioara în mână la vârsta de 6 ani şi datorită lui, el fiind pentru mine un model de urmat în viaţă, dar şi în carieră. Unchiul meu, adică fratele mamei, maestrul Ştefan Ruha a fost cel care mi-a deschis cu adevărat apetitul pentru muzica simfonică“ .

Carte de referinţă despre viaţa maestrului Ruha
Din cartea Mirelei Capătă, „Ștefan Ruha. O viață în constelația viorii” aflăm mai multe despre viaţa maestrului. În introducerea lucrării, violonista clujeană scria câteva rânduri pline de reverenţă şi emoţie despre maestrul ei:

“Palmaresul şi renumele de solist cu un imens repertoriu şi o mare disponibilitate de a cânta „orice şi oricând” a cuprins mii de concerte, în care violonistul Ştefan Ruha a apărut ca invitat alături de mari orchestre şi personalităţi ale vieţii muzicale mondiale. Pe tot parcursul carierei sale solistice fenomenalul virtuoz a susţinut un şir neîntrerupt de concerte şi recitaluri pe care le-a îmbinat armonios cu o preocupare constantă pentru muzica de cvartet şi pentru repertoriul cameral, ca şi cu o activitate didactică remarcabilă – în cadrul catedrei de vioară a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca sau ca invitat la cursuri de măiestrie de peste hotare şi în jurii internaţionale. (…) Toţi cei care am avut ocazia să-l cunoaştem am trăit momente unice, sublime, alături de imensa forţă şi sinceritate a inimii şi viorii sale.


Violonistica lui Ştefan Ruha a reuşit să cucerească atât publicul meloman cât şi cea mai acerbă critică muzicală. Zeci de tineri violonişti, printre care şi subsemnata, aveau să şi-l ia drept etalon al desăvârşirii tehnicii violonistice. Bucuria de a cânta şi de a face muzică, uşurinţa cu care aborda cele mai dificile pasaje de virtuozitate sau nobleţea şi senzualitatea cantilenelor sale emoţionau şi atingeau cele mai sensibile corzi în sufletul auditoriului.


Stăpân pe mijloacele sale tehnice şi artistice, intrând pe podium cu eleganţă şi totodată cu o mare stăpânire de sine, forţa sa extraordinară de a captiva publicul reuşea să stârnească ropote de aplauze încă din primele momente ale apariţiei sale. Publicul venea în sălile de concert cu smerenia apropierii de arta unui mare maestru, a unui ,,vrăjitor’’ care era în stare să pătrundă în cele mai sensibile labirinturi ale spiritului uman.


Am avut totdeauna impresia că Ruha posedă magia în degetele sale, iar arcuşul său era o jucărie cu care putea să transmită şi altora din bucuria şi sublimul lumii sale interioare. Glasul marii muzici izvora cu naturaleţe din propria sa fiinţă, iar sinceritatea muzicii sale era trăită, iubită şi slujită cu evlavie de întreaga sa fiinţă. M-am întrebat adesea dacă mâinile sale erau o prelungire a inimii, sau sufletul era vioara însăşi?”

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *