20 February 2019
Festivalul Berii Artizanale

FOTOGALERIE. ACCIDENT CUMPLIT în județ. Tânăr de 19 ani, ÎNCARCERAT. Patru mașini implicate

Filed under: Locale |

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei au fost solicitați să intervină azi, la ora 14.40, pentru descarcerarea unei persoane dintr-un autoturism.

Anunțați inițial ca ar fi vorba de un accident rutier produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, la ieșirea din municipiul Carei spre Ianculești, la eveniment s-au deplasat trei echipaje cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Ajunși la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate patru autoturisme, dintre care trei erau ieșite în afara carosabilului. Forțele au fost suplimentare cu încă două ambulanțe aparținând SAJ.

În urma acestui accident au rezultat 3 victime: un tânăr de 19 ani încarcerat, pentru a cărui extragere s-au folosit accesoriile și procedurile specifice de descarcerare și alte două persoane, care au suferit diferite traumatisme. Celor trei, aflați în stare de conștientă și cooperanți, li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la spital.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *