19 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

PROBLEME! Licitația pentru al treilea pod, ANULATĂ! Ce decizie a luat primarul Kereskenyi

Filed under: Locale,Top News |

Primăria municipiului Satu Mare a decis anularea procedurilor de licitație pentru atribuirea lucrărilor de construire a celui de-al treilea pod, cel din Zona Ștrandului – Micro 17. Decizia a fost luată din cauza faptului că la licitația anterioară nu s-a prezentat nicio firmă. De vină ar fi documentația, elaborată în 2017, și care, acum, nu mai este actuală. Primarul Kereskenyi Gabor refacerea devizelor de lucrări la această importantă investiție.

De ce s-au speriat firmele

Primarul municipiului Kereskenyi Gabor, a declarat pentru Gazeta de Nord Vest, că la ultima licitație pentru atribuirea lucrărilor de construcie al celui de-al treilea pod, nu s-a înscris nicio firmă. El este de părere că documentația privind coisturile, elaborată în 2017, nu mai este actauală. Acesta este și motivul pentru care firmele nu s-au prezentat la licitație.

”Din păcate, se pare că avem primele rezultate a lipsei totale de predictibilitate în ce priveşte măsurile Guvernului. Mă refer la măsurile în ce priveşte salarizarea, respectiv impozitele, măsurile fiscale. Devizele care fac parte din indicatorii tehnico economici au fost aprobate şi făcute în prima parte a anului 2017, de atunci s-a făcut două majorări ale salariului minim pe economie, respectiv de la 1 ianuarie 2019 este un salariu minim în domeniul contrucţiilor. Totodată s-a majorat brusc şi costul materialelor în construcţii, a combustibilului, ceea ce face că nu pot să depună ofertă serioasă la ora actuală aceste firme. Deşi au fost firme foarte serioase care au solicitat clarificări, s-au înregistrat pe SEAP, dar la urma unei nimeni n-a depus nicio ofertă, drept pentru care am anulat procedura şi am solicitat de la proiectant să recalculeze devizele conform noilor prevederi”, a spus primarul Kereskenyi.

Divizele de lucrări, refăcute

Primarul Kereskenyi a mai precizat că a cerut proiectantului refacerea devizelor pentru relansarea licitaţiei pentru cel de-al treilea pod.

”În domeniul construcţiilor este lipsă acută a forţei de muncă. Dacă o firmă serioasă reuşeşte totuşi să aibă personal, de la muncitori calificaţi, necalificaţi, ingineri, trebuie să ştie la o astfel de investiţie, multianuală, la ce să se aştepte. Ca să depui acum, în februarie 2019, o ofertă bazată pe calcule salariale făcute în 2017 este imposibil pentru că te pune să minţi de la început”, a mai spus primarul.

Detalii tehnice

Valoarea totală estimată a contractului de lucrări este de 94.003.927 lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată prin Programul Național de Devoltare Locală şi din bugetul local al municipiului. Termenul de execuţie al contractului este de 30 luni, începând de la data menţionată în ordinul de începere a lucrărilor.

Conform raportului de specialitate, structura celui de-al treilea Pod va fi suținută de doi piloni, prin intermediul unor hobane din oțel special, dispuse simetric în sistem semiharpă. De asemenea, se mai prevede amenajarea a patru benzi de circulație, cu câte două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal și o pistă pentru bicicliști. Pentru accesul de pe diguri pe trotuarele podului se prevăd patru scări, câte două scări pe fiecare dig, iar pentru siguranța circulatiei pietonale se vor amplasa parapeți metalici de protecție pe rampe, viaducte și pod precum și pe scările de acces de pe diguri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *