20 February 2019
Festivalul Berii Artizanale

„Nu am mai trăit niciodată așa ceva, nu cred că se putea un scenariu mai dramatic!”

Filed under: Sport |

România a învins Cehia chiar la ea acasă și s-a calificat în semifinalele Fed Cup, iar Simona Halep a trăit la intensitate maximă ultimul punct al meciului de dublu, câștigat de perechea Irina Begu – Monica Niculescu.

Imediat după încheierea meciului, Simona a ridicat mâinile spre cer, după care a sărit peste panourile publicitare și a fugit pe teren pentru a sărbători alături de celelalte jucătoare.
La finalul meciului, fostul lider WTA, care a adus României două puncte din cele trei, a vorbit despre trăirile pe care le-a avut în tribună, la meciul câștigat dramatic de Begu și Niculescu.
„Am avut niște emoții extraordinare. Nu am mai trăit niciodată așa ceva și mă bucur tare mult că am reușit să câștigăm. Mi-am propus acest lucru și uite că Dumnezeu nu ne lasă la greu. Mulțumim publicului, a fost extraordinar și cu atâta energie era greu să cedăm, să nu câștigăm acest meci.
Nu cred că se putea un scenariu mai dramatic, dar fetele au fost puternice mental, nu au cedat nicio clipă și au crezut în ele”, a spus Simona Halep, după meci, pentru Digi Sport.
România va evolua în semifinalele Fed Cup contra Franței, în deplasare, în perioada 20-21 aprilie. „Eu sper să câștigăm orice meci jucăm în Fed Cup. Îmi doresc tare mult acest lucru și trofeul acela a fost tare frumos la deschidere, la dineul oficial și sper ca într-o bună zi să îl avem și noi”, a mai adăugat Halep.

Ce urmează pentru România în Fed Cup
Calificata in semifinale dupa victoria rasunatoare obtinuta in fata Cehiei, echipa de Fed Cup a Romaniei are in fata drumul deschis spre mult visatul trofeu.
Romania va intalni Franta, in deplasare, in perioada 20-21 aprilie in semifinalele competitiei, aceasta dupa ce Franta a invins Belgia in deplasare, cu 3-0.
Franta a castigat in doua randuri Fed Cup (1997 si 2003), disputand alte trei finale in ultimii 15 ani (2004, 2005 si 2016).
Romania si Franta s-au mai intalnit o singura data, in 1976, la Philadelphia intr-un meci din Grupa Mondiala. Echipa noastra s-a impus, cu 3-0, prin punctele aduse de Virginia Ruzici si Florenta Mihai.
Echipa invingatoare va disputa finala cu formatia care castiga semifinala dintre Belarus si Australia. Belarus a distrus Germania in deplasare, cu 4-0, in timp ce Australia a trecut de Statele Unite, cu 3-2.
Calificarea Romaniei in semifinale inseamna si ca anul urmator nu vom mai disputa vreun baraj si vom ramane in Grupa Mondiala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *