26 March 2019
Festivalul Berii Artizanale

Obiceiuri de alungare a iernii la maghiarii şi şvabii din Ardeal

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Fărşangul este un obicei tradiţional al comunităţii maghiare împrumutat de la saşii transilvăneni, originea sa regăsindu-se cu peste două secole în urmă, prilej de a îndepărta spiritele malefice şi întunecate, un mod prin care se sugerează sfârşitul mult aşteptat al iernii. Este o sărbătoare a măştilor ce înfăţişează o altă realitate în care tot ceea ce este firesc şi normal se anulează, lăsând loc exagerărilor.

Funka este un obicei care datează de circa 300 de ani în rândul șvabilor ardudeni când în fiecare an, în luna februarie, aceștia aprind focurile la hotarele localităţii pentru a alunga iarna şi spiritele rele şi pentru a grăbi venirea primăverii.

Fărşangul, un obicei maghiar de îngropare a iernii
Fărşangul cuprinde perioada dintre Bobotează şi „Miercurea Cenuşii“, zi ce marchează începutul Postului Paştelui la creştinii catolici. Timp de 40 de zile, pînă la Paşti, nu se mai ţin nunţi sau petreceri, viaţa sătenilor intrând pe un nou făgaş de pregătire şi curăţire sufletească, înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului. În perioada de Fărşang, întreaga comunitate, de la mic la mare, putea să petreacă după bunul plac. Momentul culminant al Fărşangului îl constituie, în majoritatea satelor maghiare, ziua de „Lăsatul Secului“, înainte de „Miercurea Cenuşii“, cînd are loc obiceiul propriu-zis de „îngropare a iernii“. Cete de feciori mascaţi colindă uliţele satului, vestind, prin lovituri de bici, alungarea iernii şi începutul postului. În fruntea alaiului se află, de obicei, o căruţă alegorică ce transportă într-un sicriu iarna care se sfârşeşte, simbolizată, de multe ori, printr-o păpuşă din zdrenţe. La încheierea Fărşangului, sicriul va fi spart şi aruncat în apă sau în foc. În alte sate, „înmormîntarea Fărşangului“ constă în aprinderea paielor prin care a trecut un om numit simbolic „Mutul“ şi care a însoţit feciorii prin sat. Printre „mascaţi“ întâlnim „preoţi“, „doctori“, „mire şi mireasă“, „evrei“, „ţigani“, „bucătărese“ şi alte măşti. Acestea parodiază personalităţi ale vieţii sociale, asumându-şi identităţi pe care le-ar fi fost imposibil să le dobândească în viaţa obişnuită. Această sărbătoare a măştilor dezvăluie o altă realitate, în care firescul lucrurilor lasă loc exagerărilor şi grotescului. Masca devine obiect ritual, simbol al unei identităţi diferite, oferind purtătorului posibilitatea de a se descătuşa de orice norme sociale sau morale. În alte situaţii, dacă nu ar fi fost mascaţi, pentru astfel de comportamente, ei ar fi fost aspru pedepsiţi de societate.


Cei mascaţi intră în curţile oamenilor pentru a alunga spiritele rele şi blestemele. Gazdele îi plătesc cu ouă, cârnaţi, slănină, mere, ţuică, vin. Nelipsite de la această sărbătoare sunt tradiţionalele gogoşi, în limba maghiară, „panko“. Evreii din alai au datoria de a strânge banii oferiţi de săteni, fiind folosiţi apoi pentru organizarea unui bal de încheiere a perioadei de Fărşang, la care participă întreaga comunitate.

Funka, un obicei şvăbesc de alungare a iernii
În fiecare an, în luna februarie, şvabii din Ardud , aprind focurile la hotarele localităţii pentru a alunga iarna şi spiritele rele şi pentru a grăbi venirea primăverii. Funka are o tradiţie veche şi este sinonimă cu venirea şvabilor pe aceste meleaguri. Lucrul acesta este confirmat şi de preşedintele Forumului German din Ardud, Ştefan Fetz, care ne spune că odată cu colonizarea şvabilor aceştia au venit şi cu obiceiurile din zona lor de baştină.


“Este un obicei care datează încă de pe vremea colonizării șvabilor pe aceste meleaguri, adică de peste 300 de ani, și a rămas moştenire de la înaintaşi având drept scop alungarea iernii şi a spiritelor rele şi grăbirea venirii primăverii şi începutul unei noi vieţi, mai curate spiritual. În perioada comunismului, acest obicei a fost interzis, însă la câţiva ani după Revoluţia din 1989 a fost reluat la Ardud”, ne-a declarat Fetz. Tradiţia spune că focurile de alungare a iernii şi a spiritelor rele dar şi pentru a grăbi venirea primăverii şi începerea unei noi vieţi trebuie făcute, musai, la hotarele localităţii. Sunt aprinse două focuri, unul mai mare cu o cruce din lemn împletită cu paie şi altul mai mic unde cei mai tineri, dar nu numai, pun la încins aşa-numitele „şaibe”, nişte discuri confecţionate din lemn. În momentul lansării şaibei, cel care face acest lucru pomeneşte şi numele fetei pe care doreşte să o cucerească. În funcţie de cât de departe ajungea şaiba, lansatorul poate afla dacă are vreo şansă la fata dorită şi dacă relaţia va fi de scurtă sau de lungă durată.


Ceremonialul continuă cu aprinderea focului mare şi a crucii învelite cu paie pentru alungarea spiritelor rele din zonă şi a iernii. Conform tradiţiei, crucea trebuie să fie doborâtă de flăcările focului, fie în est, fie în vest, nord sau sud. Odată ajunsă la pământ, ea va aduce noroc şi prosperitate pentru acei locuitori ai zonei care se află în partea de oraş înspre care a căzut. Focul crucii alungă spiritele rele. Un alt obicei este acela de a se face un foc mare pentru fata bătrână a zonei, pentru a reuşi să se mărite în acest an.

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *