19 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

Pe când şi la Satu Mare?

Filed under: Bursa zvonurilor |

În tot mai multe spitale din ţară au apărut afişe pe care scrie “Avem salarii mărite, nu ne trebuie șpagă! Lăsăm corupția să sufere, pe tine te vindecăm!” , o iniţiativă mai mult decât lăudabilă şi care sperăm să o vedem aplicată şi în spitalele din Satu Mare. Credem că odată cu noua lege a salarizării, medicii și asistentele, dar și restul personalului medical au salarii mai mult decât decente, pe care le merită, și sunt niște salarii corecte. Chiar de aceea este inadmisibil acest gest de a acorda atenții, care probabil este împământenit la noi, la români, și care nu mai trebuie să fie tolerat. Pentru a stopa mita mai mulţi manageri de spitale din ţară au dispus efectuarea de chestionare de feedback pentru toți pacienții și aparținătorii. Sub protecția anonimatului, există 1-2% sesizări cum că s-ar fi simțit condiționarea actului medical și se încearcă să nu mai existe nici măcar aceste procente de reclamații.

Reamintim că un medic câștigă între 16.000 și 30.000 de lei brut; un asistent medical câștigă între 4.800 de lei și 11.000 de lei brut; un infirmier câștigă între 3.000 și 5.500 de lei brut şi un brancardier câștigă între 2.500 și 5.500 de lei brut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *