15 September 2019
Festivalul Berii Artizanale

Campanie de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale

Filed under: Locale |

La data de 26 februarie a.c., Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.T.I.P.) a organizat conferinţa naţională pentru lansarea campaniei de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale intitulat ”Distruge zidul indiferenței! Traficul de persoane poate fi prevenit!”

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare este partener al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea în desfășurarea acestei campanii, cele două instituții urmărind ca obiectiv comun prevenirea traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.
Derulate pe perioada februarie – septembrie 2019, demersurile ce vor fi organizate de către reprezentanții celor două instituții se vor adresa cu precădere:

– tinerelor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 25 de ani, aflate în situaţie de risc;

– persoanelor fizice şi juridice susceptibile să utilizeze serviciile unei victime a traficului de persoane exploatate sexual;

– reprezentanţilor instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane;

– multiplicatorilor de opinie (ex. mass-media);

– publicului larg.

Direcțiile de acțiune ale campaniei vor viza următoarele :

– creşterea gradului de conştientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de fiinţe umane;

– informarea şi sensibilizarea populaţiei privind implicaţiile traficului de persoane, în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării sexuale;

-informarea instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane privind dimensiunea şi formele de manifestare ale acestui fenomen.

Prin implicarea polițiștilor sătmăreni și a reprezentanților A.N.I.T.P. – Centrul Regional Oradea se dorește reducerea amplitudinii traficului de persoane, printr-o mai bună informarea a cetățenilor, cu accent pe componenta prevenirii traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *