16 June 2019
Festivalul Berii Artizanale

Primăria Capitalei vrea să construiască un centru de protono-terapie cu 200 de milioane de euro

Filed under: Politic |

Edilul Capitalei, Gabriela Firea, a semnat, miercuri, cu reprezentanţii unei companii japoneze un memorandum pentru construirea unui centru de protono-terapie, tratament care se foloseşte în afecţiunile oncologice. Centrul ar urma să fie construit peste trei ani, cu suma de 200 de milioane de euro.
„În toamna anului trecut, am fost în vizită oficială în Japonia şi am vizitat un centru de protono-terapie. Şi am fost impresionată, iar acum vrem să replicăm şi în România şi la Bucureşti acest tip de tratamente revoluţionare. Acest studiu de fezabilitate, care va fi realizat de compania japoneză ne va permite să ştim exact care va fi varianta optimă pentru centrul din Bucureşti”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă.
Potrivit edilului, valoarea totală va fi de 200 de milioane de euro, iar locaţia centrului va fi pe Şoseaua Vitan – Bârzeşti.
Gabrielei Firea a mai precizat că protonoterapia tratează orice formă de cancer, „dar este indicată în special pentru tipurile de cancer la copii, pentru a nu-i trata cu o formă clasică, cu chimioterapie sau radioterapie, care sunt extrem de invazive şi se aplică în cazul afecţiunilor oncologice la ţesuturile moi, de asemenea a unor organe care sunt vitale, şi care ar putea să fie afectate de chimioterapie”, a mai declarat Firea.
În ceea ce priveşte plata pacienţilor, Gabriela Firea a precizat că centrul va fi „un spital de stat, ca urmare, pentru orice persoană asigurată, copiii oricum sunt asiguraţi, cu siguranţă costurile vor fi incluse în asigurarea de sănătate”.
Studiul de fezabilitate va dura 10 luni, prin care se va decide formula cea mai convenabilă de construcţie, iar din ziua din care se va semna oridinul de începere a lucărilor să nu dureze mai mult de doi ani, a mai spus Firea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *