16 June 2019
Festivalul Berii Artizanale

PSD reacţionează: Iohannis minte din nou. Primul preşedinte din România şi poate din lume care a blocat bugetul

Filed under: Politic |

Social-democraţii au acuzat, miercuri pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis minte din nou când spune că bugetul PSD e cel mai prost, reamintindu-i că bugetul lui Cioloş în anul 2016 prevedea reduceri la Sănătate cu 16 miliarde lei şi 10 miliarde lei mai puţin la Educaţie.

„Iohannis minte din nou: Spune că bugetul propus de PSD e cel mai prost. Dar Iohannis a aprobat bugetul lui Cioloş în 2016 care prevedea mai puţin cu 16 miliarde lei la Sănătate şi mai puţin cu 10 miliarde lei la Educaţie. Spune că în 2019 e cu 1 miliard mai puţin la comunităţile locale. În realitate, autorităţile locale au primit cu 4,6 miliarde în plus. Deci e cu plus, nu cu minus, domnule Iohannis!”, au scris social-democraţii pe pagina de Facebook a PSD.

Aceştia mai susţin, referitor la reproşul preşedintelui Iohannis cu privire la creşterea sumelor pentru partide, că nici PNL, nici USR nu au venit să dea surplusul înapoi la bugetul de stat.

„Spune că s-au dat prea mulţi bani la partide, dar nici PNL-ul lui Iohannis, nici USR-ul lui Cioloş nu au venit să dea surplusul înapoi la bugetul de stat! Şi nu spune că PNL-ul său a cerut în 2018, în Parlament majorarea bugetelor partidelor. Spune că s-a alocat mai puţin pentru investiţii. Dar în realitate, bugetul pe 2019 prevede cu peste 15 miliarde în plus la investiţii. Bugetul blocat de Iohannis prevede cele mai mari alocări din istoria României pentru Sănătate”, a completat sursa citată.

„Adevărul este însă unul singur: copiii nu şi-au putut primi alocaţiile mărite de la 1 martie, iar comunităţile locale nu au putut începe investiţiile pentru că Iohannis a contestat degeaba bugetul la Curtea Constituţională. Primul preşedinte din istoria României şi probabil din lume care a blocat bugetul propriei ţări!”, au conchis social-democraţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *