More

    Timmermans şi Dăncilă au vorbit despre situaţia din justiţie şi măsuri concrete

    Comisia Europeană a transmis că la întâlnirea între prim-vicepreşedintele Comisiei Frans Timmermans şi premierul Viorica Dăncilă cei doi au discutat din nou despre situaţia din justiţie şi despre acţiunile pentru implementarea recomandărilor MCV, urmând să fie obţinute curând rezultate concrete.

    „Prim-vicepreşedintele Frans Timmermans şi premierul român Viorica Dăncilă au avut o întrevedere scurtă la care ambii au confirmat că discuţiile tehnice între Comisie şi autorităţile române progresează, iar acţiunile pentru implementarea recomandărilor formulate prin Mecanismul de Verificare şi Cooperare (MCV) şi problemele suplimentare identificate sunt intensificate în perspectiva obţinerii unor rezultate concrete curând”, a transmis, miercuri, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene.

    Premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans au avut, miercuri, la Bruxelles, o întrevedere, în cadrul vizitei oficiale a şefului Executivului.

    Este a treia discuţie pe care cei doi oficiali o au în ultima lună.

    Premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au finalizat pe 11 martie planul de lucru al experţilor români şi europeni, pentru a găsi soluţii de punere în aplicare a recomandărilor MCV.

    Timmermans a criticat în mai multe rânduri Guvernul de la Bucureşti din cauza OUG 7 care modifică legile justiţiei, precizând să România trebuie să nu se abată de la traseul respectării statului de drept, luptei anticorupţie şi păstrării indepedenţei magistraţilor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE