19 June 2019
Festivalul Berii Artizanale

Valea Măriei, locul unde legenda este prezentă la tot pasul – Împărăteasa Maria Tereza prefera să-şi petreacă timpul liber aici

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Ţara Oaşului, o aşezare minunată dar deopotrivă şi un tărâm al legendelor fascinează din perspectiva ambelor variante. Este locul pădurilor întinse, în care brazii se amestecă cu stejarii, care se întind pe dealuri, iar apele repezi sunt sporite de izvoarele minerale ce țâșnesc din loc în loc. Fiecare râu, fiecare vale, fiecare piatră își are aici câte o legendă.

Între toate acestea minunăţii se află şi Valea Măriei, un loc de la marginea comunei Vama, şi despre care se povestește că ar fi aparținut Împărătesei Maria Tereza. Spune povestea că atât de mult i-a plăcut locul încât a cumpărat mai multe proprietăți în zonă. Îi plăceau pădurile și aerul de aici. Dar nu a lăsat-o indiferentă nici o altă bogăție a locului: izvoarele minerale. Și mai spune legenda că, atunci când treburile împărăției îi dădeau răgaz, îi plăcea mai mult aici decât la Karlovy Vary sau la Marien Bad, deși locul nu era atât de renumit.


Legende despre Maria Tereza sunt şi în zona Castelului Martinuzzi din comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba, unul dintre cele mai frumoase monumente ale Renaşterii din Transilvania, ajuns o ruină.
Legendele care circulă în zonă îi atribuie împărătesei mai multe crime, victime câzând, se pare, tocmai bărbaţii cu care Maria Tereza făcea amor. “Maria Tereza intra cu bărbaţii pe poartă castelului, că atunci era canal de apă în jur, şi, după ce petrecea cu ei, dacă îi plăcea, îi ducea într-o camera de la etaj şi îi poftea să între acolo. După ce bărbatul îi trecea pragul, împarateasa trăgea de o manetă şi se desfăceau podelele, iar omul cădea în nişte săbii ce erau aşezate cu vârful în sus”, spune legenda.

Legendele mai spun că din camera cu săbii exista un tunel care comunica direct cu râul Mures, şi că toate cadavrele ajungeau în apă. Astăzi, singura parte care a rămas în picioare din castel este tocmai pavilionul cu pricina.


Cât e adevăr și cât e legendă din povestea de la Valea Măriei, poate nu vom şti niciodată. Certitudinea o reprezintă pădurea și izvoarele. Și la fel de sigur este că, înainte de al Doilea Război Mondial, în această zonă exista o cabană. Era un loc foarte căutat de vilegiaturiștii care doreau un refugiu răcoros atunci când zăduful verii se pogora asupra orașelor, dar și de cei care doreau să găsească liniște în timpul iernii. Faima izvoarelor minerale era bine-cunoscută. Preparatele tradiționale ale regiunii, ca și palinca, atrăgeau vizitatorii.

Apoi a venit războiul. În regiune au avut loc lupte grele. După aceea, la începuturile construcției comunismului nu mai era vreme pentru turism. Asta ca să nu mai spunem că, în concepția autorităților vremii, zona nici nu era sigură. „Mișuna de bandiți“, cum ar fi spus securiștii. Pădurile bogate au adăpostit vreme de mai mulți ani luptătorii din rezistența anticomunistă. Iar oamenii de aici, dârji și curajoși, i-au sprijinit și ei.


Abia prin anii ‘70 s-a construit în apropiere de Vama o cabană turistică. Destul de repede locul a redevenit cunoscut. Tot mai multă lume venea să viziteze zona. Și, în câțiva ani, Valea Măriei a redevenit un punct pe harta circuitelor turistice. Dar, așa cum s-a întâmplat adesea în România, istoria s-a repetat. După 1989, cabana a rămas fără administrator și a căzut în paragină. Cei care cunoșteau locul veneau până aici. Dar, când vedeau că nu mai au unde să înnopteze, plecau dezamăgiți. Și din nou uitarea s-a întins peste codrii și izvoarele din Valea Măriei.

În 2004 omul de afaceri din Vama, Crişan Mihai s-a hotărât să reînvie, încă o dată, faima turistică a zonei.

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *