23 April 2019
Festivalul Berii Artizanale

BREAKING NEWS. Negocierile de la Electrolux au EȘUAT. Greviștii cer să negocieze DIRECT cu cei din coducere

Filed under: Locale |

Negocierile care au avut loc în această dimineață la Electrolux între conducerea fabricii și sindicat au eșuat din nou. Propunerile făcute de conducerea fabricii au fost prezentate greviștilor de liderul de sindicat, Sorin Faur, dar acestea au fost refuzate de greviști. Ei cer sumă fixă ca și creștere salarială și cer să negoicieze direct cu reprezentanții Electrolux.

Sindicatul Liber Electrolux a fost invitat de conducerea fabricii din Satu Mare la o nuă rundă de negocieri. Însă acestea s-au finalizat foarte devreme.

Conducerea oferă un contract colectiv de muncă valabil doi ani de zile. Astfel pentru 2019 a fost făcută o ofertă de creșltere salarială de 5% la salariul de bază, plus un spor de prezență de 200 de lei brut. De asemenea, pentru anul 2020, se oferă iar o creștere salarială de 5% și un spor de prezență de 200 de lei.

Sindicatul, în numele greviștilor, cere o creștere salarială în sumă fixă de de 620 de lei brut, adică circa 350 de lei net.

Sindicaliștii au mai întrebat dacă în 2019 sporul de prezență este de 200 de lei brut, în 2020 va fi de 400 de lei. Cei din conducere nu au dat un răspuns ferm, și a refuzat să scrie, ”negru pe alb” acest lucru în oferta lor.

Totodată, vicepreședintele de sindicat, Radu Matica, a mai întrebat dacă celalalte prevederi din contractul colectiv de muncă pe 2019 rămân valabile, însă cei din conducerea fabricii nici măcar nu au vrut să discute cu așaceva, motivând că greva a fost declanșată având ca nemulțumire creșterea salarială.

”Cu tine, Faur, nu discutăm despre așa ceva”, a făcut cunoscut de Sorin Faur răspunsul primit din partea conducerii fabricii.

Liderul de sindicat este de părere că toate propunerile făcute vin de sus, de la Stokholm, iar cei de la Satu Mare nici nu vor să le explice aceste propuneri.

”Nu explicăm nimic. Explicați-le voi la oameni cum vreți voi. Înțelegeți ce vreți voi, spuneți cum vreți voi”, a fost răspunsul lor, potrivit lui Sorin Faur.

Greviștii au respins însă oferta făcută de conducerea fabricii.

”După șapte săptămâni de grevă, nu mai avem ce discuta decât de sumă fixă. Sumă fixă netă. Scxris negru pe alb. Altfel este țeapă. Mergem mai departe cu greva. Să dea procente la cei de la birouri și la maiștri. Nouă nu ne trebuie nici procente, nici spor de prezență. Noi vrem sumă fixă netă”, au spus greviștii.

Ca răspuns la afirmațiile făcute de conducerea fabricii potrivit cărora ”cu tine, Faur, nu discut așa ceva”, greviștii au cerut să vină cei din conducere jos și să discute cu greviștii. Sau să margă greviștii sus să discute și să negocieze ei direct cu cei din conducerea fabricii.

Oricum, scandând sloganuri precum ”Nu Cedăm” sau ”Ieși afară, javră ordinară”, greviștii au decis să continue greva de la Electrolux și să respingă propunerea conducerii fabricii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *