17 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

Casa Naţională din Satu Mare, un deziderat al românilor sătmăreni care astăzi este pierdut

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

La scurt timp după instaurarea administraţiei româneşti (aprilie 1919), elita românească a Sătmarului a venit cu ideea construirii unei Casei Naţionale Sătmărene, un Palat al Culturii pe aceste meleaguri.

Din păcate însă, această chestiune a cam fost tărăgănată de autorităţile vremii, ea fiind repusă pe tapet abia în anul 1926 când „s-a şi încercat o înfăptuire, închiriindu-se localul în care este astăzi situată Percepţia I-a. S-au cumpărat mobile şi o vreme a şi existat aşa zisa Casă Naţională din Satu Mare”. Ulterior s-a venit cu ideea înfiinţării Cercului civilo-militar, care de asemenea a dăinuit o vreme.

Trebuie subliniat faptul că presa locală a avut un merit deosebit în mobilizarea tuturor celor care puteau să se implice în acest proiect de însemnătate naţională pentru toţi sătmărenii. Încă din anul 1932 în articolul intitulat „Un frumos început”, „Gazeta Sătmarului” constată dezvoltarea mişcării culturale româneşti în această parte a ţării. Se semnalează formarea unui comitet unic pentru dezvoltarea culturii naţionale compus din reprezentanţii asociaţiilor româneşti („Astra”, „Liga Culturală”, Reuniunea „Vasile Lucaciu”, Asociaţia Româncelor Sătmărene „Altarul”, „Cultul Patriei”, Asociaţia Industriaşilor şi Comercianţilor Români, Clubul Sportiv Olimpia, etc.) şi completat de primarul oraşului, prefectul judeţului, capii bisericilor româneşti şi comandantul garnizoanei. Se lua în discuţie problema Casei Naţionale, care era de strictă necesitate.


Doi ani mai târziu, în anul 1934, în ziarul local „Graniţa”, cunoscutul jurnalist Horea I. Gheorghiţă a publicat un articol cu privire la necesitatea construirii unei Case Naţionale la Satu Mare în care explica utilitatea unui asemenea edificiu, din care spicuim: „Venim cu propunerea de a înfiinţa în oraşul acesta, în oraşul leagănului nostru, în municipiul românesc cel mai apropiat de graniţă, o Casă Naţională. Care ar fi în Satu Mare rostul unei Case Naţionale? Mare, covărşitor de mare!… Ea ar însemna în primul rând locul unde s-ar aduna tot ce este conştiinţă românească, pentru a discuta diferite probleme la ordinea zilei.. Ea ar însemna posibilitatea de reconfortare a românilor acestui oraş într-un loc anume stabilit şi creat cu scopul precis de a constitui un focar de românism şi de conştinciozitate. Ea ar deveni locul de întâlnire a românilor, unde s-ar putea introduce din când în când şi unii dintre minoritari spre a ne cunoaşte aşa cum suntem şi-a tinde să ne aprecieze cum merităm. Ea ar fi emanaţia românismului curat, ar constitui o pildă şi un îndemn pentru tineretul păşit în viaţă, ar deveni suportul lui, ar însemna oblăduirea tendinţelor şi influenţelor recrutate în drum spre urcuşul culmilor civilizaţiei reale. Dar ce nu poate deveni o Casă Naţională în momentul când ea există? Trecem prin vremuri cari ne impun o anume conduită, trăim pe meleaguri cari duc lipsa nu atât a manifestărilor româneşti, cât a posibilităţilor de cari dispunem ca acestor manifestări să le putem simţi binefacerile lor. A trecut timpul vorbelor deşarte, al declamatoriei oratorice, trebuie să păşim la înfăptuiri. Iar, Casa Naţională ce-am dori-o cât mai curând înfiinţată la Satu Mare ar însemna un prim pas spre calea aceasta, pe care este necesar să ne îndreptăm hotărât şi cât mai grabnic paşii” .


În cele din urmă, mai vechiul deziderat al românilor sătmăreni – Palatul Cultural, „Casa Naţională”, a fost început în anul 1935. Terenul pe care s-a pornit construcţia a fost oferit gratuit de Primărie, instituţie care a şi alocat în buget suma de 500.000 lei. Exemplul său a fost urmat şi de conducerea judeţului care a sprijit proiectul cu suma de 250.000 lei. Au mai subscris apoi clubul sportiv „Olimpia” suma de 150.000 lei, clubul „Union” suma de 100.000 lei, fabrica de vagoane „Astra” suma de 100.000 lei şi „toate celelalte societăţi locale cu sume mai mici ca şi toţi funcţionarii particulari şi de stat din Satu Mare”.

Pentru împlinirea acestui vis al sătmărenilor, a fost constituită o societate, conform statutelor aprobate în adunarea generală de constituire ţinută la 15 martie 1935, cu sediul în Satu Mare. Ştefan Cherecheş (Benea), primarul oraşului Satu Mare, a fost ales primul preşedinte iar Emil Tişcă a deţinut funcţia de vicepreşedinte al primului consiliu de administraţie al Casei Naţionale din Satu Mare. Implicarea acestuia din urmă în realizarea acestui demers este evidenţiată şi de faptul că licitaţia pentru lucrările de la „Casa Naţională” s-a ţinut în localul Băncii Româneşti care se afla sub conducerea sa.


Aşadar, Casa Naţională S.A. Satu Mare se dorea a fi prima societate ce îmbină activitatea financiar-bancară cu cea culturală, filantropică, naţională pentru promovarea culturii româneşti. În acest sens, în conducerea instituţiei a fost 7 cooptată întreaga elită a politicii sătmărene . Durata de funcţionare a societăţii era nelimitată, capitalul social fiind de 1.000.000 lei compus din 2.000 acţiuni a câte 500 lei fiecare. Consiliul de administraţie era compus din 9-21 membri şi după 3 ani o pătrime din numărul total al membrilor se va reînnoi prin tragere la sorţi.

Piatra de temelie a preconizatului „Palat Cultural” a fost sfinţită în data de 20 iulie 1935, concomitent cu cea a Palatului Administrativ (astăzi Muzeul Judeţean de Istorie Satu Mare) , în prezenţa ministrului de justiţiei dr. Valer Pop (care era şi prşedintele organizaţiei judeţene a PNL) şi a subsecretarului de stat de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Cancicov.


Se pare că lucrările au demarat în trombă, astfel că încă în cursul lunii noiembrie construcţia urma să fie acoperită. Se prevedea ca intrarea principală să fie în str. Mihai Viteazul . În august 1936 erau finalizate lucrările la sala de spectacole şi dependinţele ei, urmând ca în toamnă să fie instalat şi cinematograful. Din venitul adus de cinematograf se preconiza construirea clădirii frontale, care urma să adăpostească casinoul şi Biblioteca Casei Naţionale. Se făcea apel la donatori să-şi întărească contribuţiile . În „bună” tradiţie românească publicaţia „Satu Mare” (organ al naţional-ţărăniştilor) califica demersul numit „Casa Naţională” drept o „afacere liberală” . Este adevărat însă că din totalul de 26 membri ai societăţii 10 locuri aveau liberalii, iar celelalte partide şi asociaţii restul .


Pentru terminarea sălii de cinematograf mai erau necesari 500.000 lei. În principiu, Banca Naţională a acceptat acordarea şi a acestui credit, cu condiţia ca el să fie girat de aceeaşi bancă Casa Noastră” . Prezent la Bucureşti, primarul Ştefan Benea a dus tratative pentru achiziţionarea cu toate cele necesare a cinematografului, prevăzut a se deschide în luna februarie. La 5 februarie 1939, Adunarea generală extraordinară decide înregistrarea firmei în stare de lichidare, fiind aleşi ca lichidatori Alexandru Doroş şi Emil Tişcă, iar la 12 iunie 1943 va fi radiată din Registrul firmelor sociale. Din păcate însă, evenimentele ulterioare anului 1940 şi apoi 1944, au făcut ca această măreaţă realizare a românilor să fie „valorificată” de noile autorităţi într-un mod, de multe ori, cel puţin ciudat, chiar şi în zilele noastre. Cunoscută astăzi de publicul sătmărean sub denumirea de Cinematograful „Victoria”, în realitate clădirea care avea ca destinaţie un Palat al Culturii sătmărene, a ajuns nici mai mult, nici mai puţin, o locaţie pentru cafenele sau cluburi cu activităţi de multe ori dubioase, în condiţiile în care instituţii de cultură (precum Biblioteca Judeţeană sau Arhivele Naţionale) se lovesc frecvent de lipsa unui spaţiu adecvat sau suportă chirii importante care ar putea fi alocate bunei desfăşurări a activităţii specifice lor. Poate că autorităţile locale se vor gândi cândva şi la acest subiect…

Sursa: Citadela – prof. univ. dr. Claudiu Porumbăceanu

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *