20 May 2019
Festivalul Berii Artizanale

EMOȚIONANT. Armata Română reintră VICTORIOASĂ în Satu Mare

Filed under: Locale,Top News |


Sătmărenii au datoria morală de a o primii așa cum se cuvine, la fel ca în urmă cu o sută de ani

Armata Român ă va reintra astăzi victoriasă în municipiul Satu Mare. Este ziua în care, în urmă cu o sută de ani, Sătmarul era eliberat de trupele bolșeviste maghiare conduse de Bela Kun. Sătmărenii, cu mic cu mare, au datoria morală de a-i primi pe bravii noștri ostași la fel cu flori, la fel ca în urmă cu o sută de ani.

Centenarul Sătmarului

La 19 aprilie 2019 se împlinesc 100 de ani de la eliberarea Sătmarului de către Armata Română şi instaurarea administraţiei româneşti. Ziua de 19 aprilie 1919 a reprezentat pentru aceste meleaguri un moment de o deosebită semnificaţie, deoarece, printr-un efort general al diferitelor unităţi ale Armatei Române, a fost eliberat întreg judeţul Satu Mare, ofensiva română continuând spre eliberarea Budapestei de sub ocupaţia comunistă condusă de Bela Kun, în vara anului 1919.

În memoria acestei zile, astăzi Armata Română va reintra, simbolic, în municipiul Satu Mare.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR DE ASTĂZI

– ora 9.10, Muzeul Judeţean SATU MARE: Pe platoul din faţa Muzeului Judeţean Satu Mare, vor avea loc demonstraţii pentru publicul prezent realizate de reenactori care vor fi prezenţi în ţinute militare specifice Primului Război Mondial, cu tehnică şi echipament aferent perioadei istorice: gardă, ateliere interactive şi paradă militară.

– ora 9.30, Muzeul Judeţean SATU MARE: La sediul Muzeului Judeţean Satu Mare, va avea loc vernisajul expoziţiei „100 de ani de la eliberarea Sătmarului şi instaurarea administraţiei româneşti la Satu Mare”. Expoziția se dorește a fi un omagiu adus sătmărenilor care s-au implicat activ în realizarea Marii Uniri şi instaurarea administraţiei româneşti în Satu Mare la data de 19 aprilie 1919. Va cuprinde documente și obiecte ale personalităților sătmărene care s-au remarcat în lupta pentru drepturile naționale ale românilor din regiunea Satu Mare, ocupaţia comunistă maghiară din martie 1919, intrarea Armatei Române eliberatoare la 19 aprilie 1919, precum şi obiecte şi piese de port popular şi fotografii din Colecţia „Ioniţă G. Andron” care reflectă momente importante din viaţa satului tradiţional sătmărean în primii ani după Marea Unire.

– ora 11.00: Municipiul Satu Mare, Cimitirul Eroilor: Ceremonial militar urmat de paradă militară pe traseul Cimitirul Eroilor – Piața Libertății.

– ora 12.25: Municipiul Satu Mare, Piață Libertății: Sosirea Paradei militare, și reconstituirea momentului întâmpinării Armatei Române de către oficialitățile sătmărene din anul 1919.

-ora 12.35: municipiul SATU MARE, Piață Libertății, Monumentul Eroului Necunoscut: Ceremonial militar urmat de paradă militară. La 19 aprilie 1919, în sâmbăta de Paște, dr. Ilie Carol Barbul, cu un drapel în mână, a condus delegaţia locală care a întâmpinat Armata Română eliberatoare, contactând pe podul de peste Someş prima patrulă a Diviziei a II-a Cavalerie de sub comanda col. Ressel, care venea dinspre localitatea Doba. În cadrul Paradei militare organizate de Garnizoana Satu Mare a Ministerului Apărării Naţionale şi de Centru Militar Satu Mare, dorim, cu sprijinul Teatrului de Nord din Satu Mare, să refacem acest moment al întâmpinării Armatei Române de către oficialităţile sătmărene din anul 1919.

-ora 16.00: Municipiul Satu Mare, Teatrul de Nord : Simpozion “100 de ani de Libertate și Administrație Românească în Satu Mare” acțiune la care vor participa domnii dr. Ioan Bolovan și prof. univ. dr. Liviu Pop.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *