17 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

Satul Prilog, “oaza de latinitate” din Ţara Oaşului, aflat între două sate ungureşti

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Satul Prilog este aşezat pe două coline paralele şi împărţit pe patru străzi, două câte două, paralele-simetrice, măsurate se vede de ingineri sau specialişti. Este singurul sat din Ţara Oaşului, românesc, aşezat între două comune curat ungureşti Oraşul-Nou şi Remetea-Oaş, cu intenţii din partea stăpânirii austro-ungare de a popula şi acest sat cu unguri şi de a maghiariza acest sat românesc, Prilog.

Pământul Prilogului este fertil şi bogat in cereale, vestit pentru grâul său în întreg ţinutul Oaşului şi poate datorită şi faptului acestuia conducerea austro-ungară a vrut să-l colonizeze cu unguri. Pomenire de Prilog se face din timpuri vechi, în documente care prea puţin ne stau la dispoziţie, totuşi se aminteşte că într-un document dinainte de 1270 se face pomenire de seturile Prilog si Vama, ca datând chiar dinainte de acest an, deci locuitorii acestui sat, sunt băştinaşi aici, poate rămaşi din timpul Daciei. Ungurii din Oraşu-Nou şi Remetea- Oaş au fost colonizaţi aici cu scop de maghiarizare, în locurile unde terenul a fost mai bun pentru agricultură, aduşi aici din secolul al XII-lea de la Tisa şi aşezaţi cât mai aproape de drumul ţării, drum care şi atunci făcea legături dintre Satu-Mare şi Sighet.


Cei mai bătrâni locuitori ai satului, se menţionează în cronica parohială întocmită în 1932, îşi aduceau aminte şi mărturiseau că in copilăria lor văzuseră câţiva colonişti unguri aduşi în Prilog din Botiz, dar care nu au rămas aici. La început satul a fost răspândit fără să fie aşezat organizat, în jurul acestor două coline şi astăzi mai sunt case răspândite, poate rămase de atunci. Cei mai bătrâni, şi aceasta găsim consemnat tot in cronica citată mai sus, mărturiseau că poziţia geografică a parohiei era alta, fiind aşezată in faţa dealului dinaintea casei parohiale numită « Hodăi » şi ulterior a fost aşezat pe aceste două coline. Satul fiind aşezat pe deal mai lipsit oarecum de apă, de unde şi ţâpuritura, rămasă de-a lungul anilor în gura locuitorilor, dar mai ales a celor din comunele vecine: « Nu mă da mamă-n Prilog / Nu-i nici apă, nu-i nici foc/ Nici făină de un coc… ». Locuitorii fiind nevoiţi să meargă chiar la depărtare de 1 Km după apă potabilă de băut, la fel lipsa de lemne se face simţită în acest sat.


Obiceiul si portul dacilor s-a păstrat la ţăranii din sat, bărbaţii purtând părul tăiat pe frunte, se îmbrăcau iarna cu gube şi cioareci, vara cu gaci şi cămaşă din pânză de casă din cânepă, iar femeile cu cămeşi scurte şi fuste punându-şi renumitele ,,zădii,, şi îmbrobodite cu marame legate peste părul făcut coc.


Astăzi din păcate a fost schimbat portul acesta atât de bărbaţi cât şi de multe femei. În 1907 profesorul I. A. Candrea sintetiza astfel observaţiile sale cu privire la firea locuitorilor din Ţara -Oaşului: ,,Oşanul pe cât e de blând, pe atât e de iute la mânie. Cuţitul de care nu se desparte niciodată, fie pus în straiţă, în taşcă sau la brâu, e uşor scos la iveală şi deseori se întâmplau omoruri, mai cu seama in zile de sărbătoare când s-au golit câteva sticle de pălincă mai mult. Sunt foarte mândrii şi încrezători în sine. Ţi se adresează cu’’ tu’’ şi’’ tine’’ rareori şi numai către cei străini se adresează cu ‘’dumneata’’. Ţin la obiceiurile şi portul lor, şi sunt renumiţi pentru conservatorismul lor ; n-au adoptat nici un joc, nici un cântec de la alţii aşa că au o singură horă, un singur danţ şi o singură melodie. Negru pe alb I.A.Candrea menţionează :’’Ţin la obiceiurile şi portul lor ‘’. Aceiaşi locuitori au rămas şi azi, păstrându-şi cu sfinţenie obiceiurile şi portul lor în special cei mai în vârstă căci’’Tăt oşanul poartă gaci/ moştenire de la daci/ părul nu trabă tuns/ numai rătunzat şi uns».

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *