20 May 2019
Festivalul Berii Artizanale

Învăţământul românesc în Sătmarul secolului al XVIII-lea

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

În contextul secolului al XVIII-lea, ca urmare a unei ample emulaţii politice şi culturale a naţiunii române, învăţămîntul românesc din Satu Mare se înscrie pe linia unor temeinice afirmări fie în cadrul şcolilor confesionale fie în cadrul şcolilor de stat, cele confesionale premeditînd cronologic pe cele de stat.

S-ar părea, conform documentelor vremii, că primele începuturi de şcoală românească în Satu Mare, se manifestă în cadrele confesionale ale evului mediu, fie pe lîngă instituţiile monahale fie pe lângă o posibilă instituţie ierarhică ecleziastică la Satu Mare.


Aceste începuturi supuse dezbaterii critice, rămîn referinţe în timp, care vor trebui completate şi sprijinite de noi date documentare. începutul secolului al XVIII-lea, aduce afirmări, la modul plenar, a unor aspecte care pot descrie existenţa unei vieţi şcolare şi care deşi nu se ridică la nivelul instituţionalizării aduse de ultimele decenii a acestui secol, rămîn edificatoare. Enumerarea unor dieci-dascăli, modeşti reprezentanţi ai misiunii de emancipare prin învăţătură a românilor sătmăreni, vine să confirme aceste începuturi: Ioniţă Cămărzanul, Cămărzana 1729, Grozan Dumitru, Mădăras 1742, Vasile Midiaş Aronoş, Medieşul Aurit 1745, Iuhas Grigorie, Sătmărel, după 1743, Dimitrie Grozea, Mădăras 1761, Stop Alexă, Negreşti Oaş, 1771 , Vasile Erdos şi Gavril Erdos, Odoreu după 1773, Grigorie, Chilia 1774, Goje Mihail, Bixad 1775, Kiş Papp Ianos, Târna Mare 1783, Vida Ioan, Valea Vinului 1791, Balaş Ştefan Cărăşeu 1795 , Ferne Ioan, Valea Vinului 1802, Roşcou Grigorie, Hrip 1804 Şorban Ştefan, Petea 1807, Andărcău Gavrilă, Botiz 1816 etc.


Instituţii şcolare bine organizate apar spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea doar în cîteva localităţi: Boghiş 1781, Supuru de Jos 1790, Sanislău 1790, Mădăras 1790, Moftinu Mic 17927 , etc. Prin rescriptul imperial de la 1782 se înfiinţează 12 şcoli de stat în Transilvania printre care şi cea din Santău care deservea şi satele învecinate, învăţător fiind Gabriel Darabant.

Un aport meritoriu în organizarea şcolilor româneşti sătmărene, în secolul al XVIII-lea,. 1-a avut cărturarul Grigore Maior din Sărăuad care „umbla prin sate şi aducea pruncii la şcoală şi singur îi învăţa” şi neîndoielnic acest misionarism a fost promovat şi în ţinuturile sătmărene, unde era locul său de naştere. Tot el la 1773 a contribuit la tipărirea căr¬ţilor „pro iuventute” deci destinate tineretului şcolar , răspîndite şi în ţinuturile sătmărene. în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea o serie de tineri români din judeţul Satu Mare sînt trimişi la studii superioare la Viena şi Blaj. Acest fapt explică existenţa unui învăţămînt elementar de unde s-au ridicat viitorii studenţi, a unei reţele şcolare capabile de a furniza elevi pentru şcolile superioare. în acest sens enumerăm următorii elevi sătmăreni trimişi la studii la Viena: Mihai Timar, din Satu Mare, Toma Pop din Tîrşolţ, Iosif Pop, Grigore Magear, Ioan Sorban, Simion Vasoni din alte localităţi ale judeţului. La Blaj, în 1757, erau următorii elevi: Filip şi Toma din Sanislău, Ion din Supur Vasile din Giorocuta.

În oraşul Satu Mare, existenţa unei vieţi şcolare româneşti instituţionalizate se poate reconstitui mai lesne din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea cînd îşi fac apariţia aşa numitele şcoli naţionale „nationales scholae” sau „vernaculae scholae”). Astfel un document din 24 octombrie 1782 menţionează faptul că oraşul Satu Mare trebuie „să se îngrijească de lemne de foc pentru şcolile naţionale” . Aceste şcoli intră sub jurisdicţia oraşului. La 1795 se impune constituirea în Satu Mare a unei direcţii locale a şcolilor . Exista însă un for superior care coordona activitatea şcolară din vestul Transilvaniei şi anume un directorat şcolar cu sediul la Oradea. Şcolile confesionale cu tradiţii mai vechi au promovat în limitele lor ştiinţa de carte românească. Astfel în Satu Mare începînd cu anul 1768. Demetriu Ivaşcu a predat limba română în rîndul copiilor enoriaşilor români sătmăreni iar la moartea lui în 1793 i se recunosc aceste merite „din partea românească” („ex parte valachica”), adică din partea românilor sătmăreni.


Există în această perioadă o intensă preocupare de înzestrare a şcolilor cu cadre corespunzătoare, cu manuale şcolare, acţiuni de recens㬠minte şi conscripţii a copiilor de vîrstă şcolară. Toate aceste măsuri de organizare a învăţămîntului se iau conform normelor şi directivelor cuprinse în edictul imperial „Ratio educationis” din 1774. Şcolile confesionale româneşti din părţile sătmărene aveau aceiaşi jurisdicţie ca şi cele rutene datorită organizării ecleziastice din acele timpuri. Pe linia preocupării de organizare a instituţiilor şcolare româneşti în Satu Mare se pot remarca cîteva iniţiative semnificative. într-o circulară adresată la 1780 autorităţilor şcolare şi ecleziastice din Satu Mare de către Consiliul locumtenţial regal — care răspundea de problemele învăţămîntului — se cere ca pedagogii să fie scutiţi de muncile şi oblige ţiile rusticane, „paedagogi a laboribus et dationibus rusticanis liberi”, în octombrie 1791 se organizează la Cărei o întîlnire pentru selec¬ ţionarea de cadre şcolare „ludimagistri” pentru şcolile în limba maternă: „ad promovendum vernacularum Scholarum Institutum” . In acelaşi timp există preocupări de procurarea cărţilor în limba maternă, tipărite la Viena.

Astfel la 1794, se cere ca să se avanseze o comandă de către autorităţile şcolare şi ecleziastice sătmărene pentru cărţi printre care şi cărţi româneşti „et de libris Valachicis preaeterea” 1 8 . Intre anii 1806— 1814, comenzile pentru cărţi se făceau fie pe cale negustorească de către librari şi tipografi, fie pe cale cărturărească de către profesorii sau directorii de şcoli româneşti organizîndu-se aşa numitele liste de prenumeranţi „.Praenumerationum Collectores”. In aceste liste, din părţile sătmărene au figurat profesori din Carei .

Se depun eforturi de intensificarea predării limbii materne mai ales în rîndul copiilor ca nu cumva aceştia să uite propria limbă „neve linqua sibi ignota”. Astfel spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea după cum reiese din circularele redactate în limba română şi trimise în părţile sătmărene, de episcopul Andrei al Ungvarului, se cerea ca atît în „şcoala satului” cît şi în cea confesională să existe o preocupare mai susţinută pentru promovarea limbii române în rîndul tineretului. Cunoaşterea temeinică a limbii române devine o condiţie de bază pentru admiterea la şcolile mai înalte „în ce înălţată şcoală latinească” care pregătea cadre de dascăli şi preoţi pentru ţinuturile româneşti.

Sursa : Aspecte ale învăţământului românesc din sec. XVIII-XIX în Satu Mare – Doru Radosav

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *