17 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

Nemulțumiri ale oamenilor de afaceri români

Filed under: Editorial |

Înainte de Sfintele Paști am zăbovit vreme de un ceas, la discuții, cu un om de afaceri sătmărean. Printre altele, domnia sa mi-a spus că este „dramatic” ce se întâmplă în zilele noastre în mediul de afaceri din România. Acest om de afaceri dârz, ambițios și plin de idei, a exclamat, din cauza unor nemulțumiri reale, „ că speră din tot sufletul ca bunul Dumnezeu să facă într-o bună zi dreptate, iar persoanele vinovate să plătească, pentru nedreptățile săvârșite, în fața justiției și a țării !”. Foarte mulți oameni de afaceri au fost și sunt nedreptățiți, dar mai cu seamă sunt victimele unor „scenarii devastatoare” bine puse la punct de către, culmea, unii români. Dezamăgit, acest om de afaceri sătmărean, care are toate „dările plătite ”, la bugetul statului, a mai afirmat că „românii au ajuns să se lupte între ei”, în timp ce multinaționalele își văd nestingherite de viața lor fără să-i conturbe nimeni „în mod special”. Există așa un “curent negativ” îndreptat împotriva oamenilor de afaceri români, care se bucură de prosperitate „numai atât cât li se dă voie!”. Cum „scoate capul omul de afaceri român din bălăriile Democrației”, cum este „pus la punct” de diverși trădători de tip Iuda.

Nici măcar nu putem vorbi de mult promisa „relaxare fiscală”, de „îndrumare și control”, pentru că „interesele ascunse” sunt mai presus decât mediul de afaceri românesc ? Parcă în mod voit sunt „executați” unii investitori autohtoni, fără să ia nimeni nicio măsură legislativă sau măcar atitudini mai vehemente în spațiul public ? O seamă de lideri „ies pe posturile de televiziune” numai și numai cu denigrări politice, dar nu „pun degetul pe rană” în vederea rezolvării marilor probleme cu care se confruntă mediul de afaceri din România. În loc de încurajări, mulți oameni de afaceri au fost „executați pe nedrept”, au fost hărțuiți de-a lungul vremii și-au plătit milioane de euro pe nedrept unor parveniți, unor profitori coordonați și protejați din culisele malefice ale economiei de piață. Asistăm în continuare, „mai pe față, mai pe dos”, la un fel de „dictatură democratică” regizată de personaje nevăzute existente în vremurile noastre pline de ură, concurență neloială, trădare și alte metehne ale unei lumi nedemocratice?

Implicarea politicului în lumea afacerilor în vederea stimulării investițiilor este anemică și, probabil, condiționată de anumite „interese de grup”, care diminuează considerabil intensitatea dezvoltării mediului de afaceri românesc. Oamenii noștri de afaceri „urcă la deal cu frânele trase” în timp ce privilegiații străini urcă cu „telescaunele” moderne ale concesiilor. Scindarea românilor „în partide și partidulețe” a slăbit foarte mult unitatea și coeziunea acestora în ultimii 30 de ani. De multe ori deciziile politice, chiar dacă sunt false și cointeresate, ”calcă fără milă” peste marile probleme reale ale României, peste idealurile Interesului Național. Mulți intelectuali români au obosit să mai lupte cu „vrăjitoriile” economiei de piață! Hărțuielile politice dintre români au devenit deliciul unor străini, care profită de aceste „încrâncenări” pline de orgolii și interese ascunse. Această „împrăștiere” a politicienilor români pe scena confruntărilor electorale le oferă „câștig de cauză” dușmanilor economici, care „funcționează” sub tutela unor coaliții conecatate la resursele financiare din afara țării.

La noi, până și sponsorizările sunt interpretabile și condamnate cu „amenzi usturătoare”, de parcă sponsorul este de vină pentru modul în care și-a gestionat banii cel sponsorizat ? Rigiditatea unor legi din România, neancorate suficient de bine în realitățile oamenilor de afaceri, le conferă acestora un disconfort economic neproductiv în timp ce concurența neloială „își face mendrele” pe tărâmul binecuvântat al României, unde pentru ei „curge miere și lapte”. Profiturile lor ajung la „firmele-mamă” din țările străine de proveniență, în timp ce oamenii de afaceri români sunt supuși la tot felul de suplicii „de tip stalinist”, la tot felul de mentalități “ucigătoare”, care nici pe departe nu aparțin capitalismului. Cine poate să gestioneze aceste “anomalii” premergătoare definitivării Normalității reale în România ? Foarte mulți români sunt de părere că partidele politice românești ar trebui să se unească în viitoarele alegeri, dincolo de orice fel de prejudecăți, pentru ca Voința țării să se ridice prin intermediul voturilor la valoarea autentică, nesimulată, a unei Democrații autentice românești.

Dumitru Ţimerman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *