18 June 2019
Festivalul Berii Artizanale

Păstrează drumul curat…

Filed under: Bursa zvonurilor |

Conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri a demarat o amplă campanie de colectare a deșeurilor aruncate pe marginea drumurilor naționale și autostrăzilor.

Angajații DRDP București au montat pe DN7 – județul Argeș mai multe bannere de atenționare pentru șoferi. Vrei să nu fii amendat? Păstrează drumul curat! Amendă 2000 de lei pentru aruncarea deșeurilor din mașină!, este mesajul celor de la DRDP București pentru șoferii care aruncă gunoaie din mașină. Zilnic, drumarii strâng tone de gunoi lăsat în urmă de șoferi de pe drumurile naționale, Centura Capitalei, Autostrada Soarelui, București-Ploiești și București-Pitești.

Chiar dacă am zice că la noi, în Ardeal, lumea pare sau chiar e mai civilizată totuși parcă n-ar fi lipsit de interes să afișăm și noi astfel de mesaje pe lângă drumurile din oraș și județ… Nu de alta, dar încă mai vedem destui șoferi neinstruiți care își aruncă mucurile de la țigară pe geam ori ambalajele de la snacksuri sau peturile de la răcoritoare… Dacă cu vorba bună nu ne civilizăm, măcar cu amenda de 2000 poate ne băgăm ecologia în cap… După brațul ager al utilitarei de ridicat mașini parcate aiurea acum o să apară și ochiul vigilent al controlorului de ”curățenie în trafic”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *