20 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

Tripla sărbătoare de 9 Mai, omagiată la Satu Mare

Filed under: Locale,Top News |

Ziua Independenței, Ziua Europei și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial au fost marcate azi la Satu Mare printr-o serie de manifestări organizate la Monumentul Ostașului Român. Cu această ocazie a avut loc un ceremonial militar și relgios urmate de depouneri de coroane și flori.

Sărbătoare onorată
La manifestările de la Satu Mare au participat aproape toate oficialitățile locale și județene, încpând de la prefectul Darius Filip, subprefectul Altfatter Tamaș, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, viuceprimarii Doina Feher și Adrian Albu, până la conducerile instituțiilor subordonate MAI și MApN sau a instituțiilor deconcetrate. Au fost prezenți și reprezentanții partidelor politice. Din partea PSD Satu Mare au participat la manifestări președintele executiv Mircea Govor, deputatul Ioana Bran, consilierul județean Vasile Mitrașca, consilierii municipali Ciprian Crăciun, Mariana Sălăgean și Adrian Micle, alături de alți colegi.

Manifestările au început cu intonarea Imnului de Stat, după care avut loc un ceremonial militar și religios și s-au depus de coroane de flori la Monumentul Ostașului Român, în memoria eroilor care s-au jertfit pentru independență. Ceremonialul a luat sfârșit cu defilarea Gărzii de Onoare.

Discurusl prefectului
“Sărbătorim astăzi, 9 mai, trei evenimente care au influențat major, direct sau indirect destinul națiunii noastre. Deși cu episoade dramatice, parcursul României în Europa și în lume este parcursul unei națiuni de învingători. La puțin timp de la realizarea primei Uniri și crearea statului modern român de către Alexandru Ioan Cuza, România a ajuns din nou în cumpăna puterilor vremii. Proclamarea independenței statale la 9 mai 1877 a fost o încununare a strădaniilor și măiestriei politice a marilor români ai acelor vremuri. „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare” declara, memorabil, Mihail Kogălniceanu în acea zi în Parlamentul României. Independența a fost consfințită pe câmpul de luptă de bravii eroi ai Armatei Române, punându-se astfel capăt suzeranității otomane.


9 mai 1945 este ziua în care Aliaţii au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, punând astfel capăt celei mai tragice conflagraţii din istoria continentului european. La o distanță de numai 5 ani, adică 9 mai 1950 istorica declaraţie a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, adică bazele primei cooperări transeuropene este cel de-al treilea eveniment sărbătorit azi și care, alături de celelalte a marcat istoria întregii Europe. Suntem datori și rămânem obligați să mulțumim celor care, pas cu pas, generație după generație, pe câmpul de luptă, capabili de sacrificiul suprem, dar și celor care pe calea dialogului și a diplomației, cu viziune și deschidere universală au adus România unde este acum. Trăim cea mai fastă perioadă a istoriei poporului român, suntem stat unitar independent, puternic și mândru în lume.


Mulțumim, eroi ai neamului românesc! La mulți ani, România! La mulţi ani, Europa! ” – a transmis prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip în cadrul manifestărilor dedicate zilei de 9 Mai – Ziua Independenței, Ziua Uniunii Europene, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *