16 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

Kovacs Istvan își păstrează poziția în ”First Category” pe lista FIFA

Filed under: Sport |

În urma performanțelor din sezonul 2018/2019, Comisia de Arbitri UEFA a revizuit lista oficialilor de joc pentru prima parte a sezonului următor.

Pentru a-i atribui o categorie unui arbitru, Comisia de Arbitri UEFA ține cont de diferite criterii, printre care performanța, experiența, potențialul, condiția fizică, prezența la cursurile oferite de UEFA, precum și prestaţiile din țara de proveniență.

La categoria Elite, singurul reprezentant al României rămâne Ovidiu Hațegan. În First Category își menține poziția careianul Istvan Kovacs, căruia i se alătură din noul sezon Radu Petrescu. După evoluțiile bune din acest sezon, în care a fost delegat în preliminariile Ligii Campionilor și Europa League, precum și în Liga Națiunilor, Radu Petrescu a urcat în ierarhia arbitrilor europeni.
Și în Second Category avem un nou reprezentant: Horațiu Feșnic i se alătură lui Marius Avram.
În ultima categorie, a patra, se află arbitrul bucureștean Marcel Bîrsan.

România are reprezentanți la nivel de arbitri și în fotbalul feminin și futsal. Cu evoluții apreciate în acest sezon, în care a arbitrat și finala Campionatului European de fete Under 17, Iuliana Demetrescu a urcat în ”Women Second” pe lista UEFA. În cea de-a treia categorie sunt prezente în continuare Alina Peșu și Cristina Trandafir.

La futsal, Vlad Ciobanu a fost inclus de UEFA pe lista arbitrilor din Futsal Second! Ovidiu Curta, Daniel Deca și Bogdan Hanceariuc completează lista arbitrilor în Futsal Third.

De remarcat că arbitrul careian Kovacs Istvan face parte acum din lotul arbitrilor FIFA ce oficiază la Europeanul de tineret din Italia. Kovacs a condus partida de deschidere, Polonia-Belgia, 3-2. Iar aseară, Kovacs a fost arbitru de rezervă la duelul Franța-Anglia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *