19 September 2019
Festivalul Berii Artizanale

Neuitatele vacanţe de altădată

Filed under: Editorial |

Noi, copiii de-atunci, zburdam nestingheriți prin curtea bunicii în vacanțele de vară. Nicio grijă n-aveam când ne dădeam pe leagănul încropit din frânghii de fuior, flancate la capăt cu o scândură preschimbată-n scăunel. Vroiam s-atingem cu vârful picioarelor crengile de la poalele dudului, atât de tare ne luam avântul cu acel leagăn al copilăriei. Aveam senzaţia că zburam peste grădina „plină ochi” de porumb verde închis, păstăi şi dovleci. Mâncam dude până ni se înnegreau mâinile şi buzele. Ne bălăceam ore-n şir în balta cu apă călduţă de la capătul satului. Învăţam să înotăm în apa mică sprijinindu-ne cu mâinile de malurile nisipoase. Ne scufundam de nenumărate ori şi încercam să înotăm „iepureşte” sau ca peştii, pe care-i vedeam în apa limpede a râului ce străbătea aşezarea străbunilor ca un şarpe albastru.

Babele cântau în timp ce prăşeau porumbul şi-şi „uşurau” sufletele încărcate de greşeli lumeşti. Noi stăteam la capătul holdei, lângă traista cu bunătăţi din care nu lipsea ulciorul de lut cu apă rece. Ascultam cântecele păsărilor de câmp, care se desfătau în văzduh cu libertatea nemărginită a aripilor. Gâze de tot felul mişunau prin iarba necosită, iar noi le studiam fără să le necăjim sau să le luăm viaţa. Pentru noi erau curiozităţi ale naturii, ieşite din comun, pe care le asemănam cu oameni din popor. Seara, pe câmp, ascultam bâzâitul bondarilor şi orăcăitul broaştelor. Eram atenţi la povestirile bunicilor, care ne umpleau sufletele de curiozitate. Adormeam în patul garnisit cu paie de grâu, acoperite cu un cearceaf ţesut din bumbac. Bunica ne învelea trupurile cu o cergă din lână de oaie. Pacea se lăsa peste căsuţa construită din lemn şi chirpici. Doar lampa cu petrol pâlpâia agale în puterea nopţii.

Au fost zile în care mai mulţi copii mergeam cu vacile la păscut pe lângă malurile abrupte ale râului. Acolo, ne împărţeam în două cete, ne confecţionam săbii din crengi de salcie, pe care le încrustam cu cuţitele. Porneam „la luptă” de parc-am fi fost pe vremea dacilor şi romanilor. Alteori, când eram mai puţini, citeam din cărţile de aventuri, recomandate de doamna învăţătoare, pe care le puneam cu grijă în traista cu merinde. Mare bucurie se cobora asupra noastră în momentele când construiam o colibă din crengi de sălcii şi alte buruieni, pe care le găseam din plin pe malurile râului din apropierea satului. De fiecare dată, când venea câte o furtună de vară trecătoare, ne adăposteam în această colibă unde mâncam slănină cu ceapă şi roşii din grădina bunicii.

Nemaipomenit de frumoase erau zilele de sâmbătă, când bunica şi mama scoteau din cuptor pâinea şi cozonacii cu mac şi nucă. Ne înfruptam cu nesaţ din aceste „delicatese” pământeşti, de lângă care nu lipsea cana de lapte cald muls de bunica după ce se întorceau vacile de la câmp. Partidele de fotbal din curtea şcolii se finalizau cu un suc de fructe şi o baie binemeritată. În postul Sfintei Mării, băieţi şi fete mergeam la biserică cu flori în mână şi ascultam predicile preotului. Ieri, caii de pe uliţe se scăldau în praful ruginiu al serilor, când fumul cuptoarelor lua forme diabolice pe fondul inevitabil al anotimpurilor, în lumea acoperişurilor cu paie, unde trăieşte muzica laptelui dulce strecurat în oale de lut ars.

Dumitru Ţimerman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *