More

    Renate Weber a fost aleasă noul Avocat al Poporului

    Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului. Propunerea acesteia pentru funcţie a fost făcută de către ALDE.
    Numirea acesteia a fost aprobată cu 208 de voturi „pentru” în plenul reunit, de miercuri, al Parlamentului. Peter Eckstein Kovacs a primit 109 de voturi „pentru”, iar Cătălin Voinea – Mic 16 voturi.
    PNL şi USR l-au susţinut pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcţia de Avocat al Poporului, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.
    După ce a fost propusă de ALDE pentru funcţie, Renate Weber a anunţat că demisionează din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
    Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunţă că mandatul său în funcţia de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituţiei.
    Potrivit legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, „Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE