20 August 2019
Festivalul Berii Artizanale

Țepele cu modeling-ul continuă nestingherite la Satu Mare

Filed under: Bursa zvonurilor |

Chiar dacă s-au tras nenumărate semnale de alarmă, mămicile continuă să fie înșelate de unii indivizi aciuați prin Satu Mare de pe undeva de prin sud. Este vorba despre acele țepe cu modeling, prin care părinții sunt escrocați de bani în schimbul promisiunilor că le fac fetița sau băiețelul vedetă. Dacă până acum se plimbau prin Pasajul Coposu, acum au decis să își încerce norocul pe Corso și la Ceasul Electric. Spre exemplu, ieri, o mămică se certa cu țeparii că a fost înșelată cu 300 de euro. Iar ”blondul” din imagine îi spunea cu tupeu că așa îi trebuie dacă e fraieră. Și poate merge la Poliție că oricum polițiștii nu fac nimic. Ieri, însă, li s-a înfundat. O sătmăreancă, cu un spirit civic mai dezvoltat decât media, a luat atitudine. S-a luat de piept cu țeparii. La propriu. Ba mai mult decât atât, la două dintre femeile care racolează posibile victime le-a schimbat frizura: din coc, în codițe. Aceeași sătmăreancă se întreabă nedumerită: de ce Poliția nu face nimic?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *