16 July 2019
Festivalul Berii Artizanale

Trenul Soarelui Satu Mare – Mangalia, aventura supremă în sezonul estival

Filed under: Bursa zvonurilor |

Cu surle şi trâmbiţe CFR-ul ne-a anunţat că si în acest an a introdus faimosul accelerat Satu Mare – Mangalia, pompos numit Trenul Soarelui, cu care tot sătmăreanul va putea să-şi facă hatârul pentru o bălăceală în Marea Neagră. Toate bune şi frumoase însă faptul că în secolul XXI trebuie să-ţi petreci mai bine de 17 ore ( asta dacă trenul nu are întârziere ) într-un mijloc de transport ale cărui condiţii nu trec cu mult peste cele din secolul XIX este totuşi strigător la cer. Ca să facem o comparaţie, o călătorie similară durează cinci ore în Japonia şi puţin peste patru ore în Franţa.
Există însă şi o parte bună în toate aceste neajunsuri. De pildă, copiii care merg în tabără la Costineşti au acum cunoştinţe temeinice de geografie, pentru că au văzut toate formele de relief îndeaproape. Nu vor uita niciodată cum s-au holbat ore în şir la Bărăgan, pe care l-au parcurs cu o viteză de 15 km/h, sau podul lui Anghel Saligny, construit în 1895, pe care au trecut Dunărea, pentru că podul cel nou, din 1987, era stricat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *