22 August 2019
Festivalul Berii Artizanale

Deportarea evreilor sătmăreni – Documente cutremurătoare

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

Evreii sătmăreni au reprezentat o comunitate importantă şi cu contribuţii remarcabile în formarea şi dezvoltarea oraşului şi comitatului Sătmar de odinioară. Despre evreii sătmăreni au apărut de-a lungul deceniilor o serie de lucrări istorice, care au redat aspecte despre dezvoltarea acestei comunităţi, aportul ei la prosperarea economică şi culturală a oraşului în perioada antebelică şi interbelică, despre tragedia holocaustului şi despre reluarea vieţii comunitare după cel de-al doilea război mondial.

Despre evreii sătmăreni şi despre Holocaust se găsesc multe documente în arhivele de stat respectiv cele bisericeşti. La Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, în fondul Prefecturii, se poate urmări în profunzime întreaga perioadă începând cu ascensiunea nazismului până la anii de după Holocaust. Pot fi găsite publicaţiile muncitoreşti confiscate, scrise în limbile idiş, germană, maghiară şi română. După instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, între 1939-1940, prefectul sătmărean a întocmit mai multe rapoarte despre situaţia locală. S-a ocupat într-un capitol separat de observarea evreilor locali, respectiv de aplicarea în practică a legislaţiei antievreieşti adoptată în timpul guvernului Goga. S-a întocmit o evidenţă despre funcţionarii evrei concediaţi, respectiv despre persoanele concediate din cauza soţilor evrei.

 

Garda de Fier şi autorităţile maghiare răspunzătoare pentru măsurile antievreieşti

Mai multe documente se referă la organizaţiile sioniste locale. După ce la începutul lui 1940 acţiunile de colectare ale organizaţiei Keren Kayemeth LeIsrael au fost interzise, în vara aceluiaşi an s-a revenit asupra deciziei, ele fiind permise din nou. S-a păstrat corespondenţa dintre organizaţiile băimărene, sătmărene şi timişorene ale Organizaţiei Sioniste din Transilvania, respectiv evidenţele cu membrii acestora. Se găsesc planurile de şcolarizare ale haluţurilor pentru instituţiile de învăţământ din Haifa, Ierusalim, Tel-Aviv, respectiv programa lor şcolară. De asemenea, sunt multe documente despre emigrarea în Palestina, organizată în vara lui 1940 prin portul Constanţa. Multe documente relatează interzicerea organizaţiilor sioniste din Ungaria în anul 1940. De exemplu, corespondenţa pe această temă între primăriile, respectiv comunităţile evreieşti din Mátészalka, Csenger, Fehérgyarmat, Baia Mare, Carei, Satu Mare. S-a păstrat evidenţa organizaţiei Keren Hajeshod.


Înainte de Dictatul de la Viena s-au întocmit rapoarte despre activitatea şi acţiunile din judeţ ale Gărzii de Fier, interzisă la acea dată, dar cu puternică organizare, respectiv despre activiştii acesteia aflaţi sub supraveghere şi în evidenţă. La 8 august 1940, pe baza unei noi legi antievreieşti emisă de guvernul Gigurtu, evreii din România sunt deposedaţi din punct de vedere economic, iar din punct de vedere politic, practic sunt lipsiţi de multe drepturi cetăţeneşti. În raportul său din 15 august 1940, prefectul scrie despre evreii sătmăreni că sunt mai răi ca ungurii locali, reproşându-le ataşamentul faţă de maghiarime. S-au întocmit situaţii despre locuitorii care au încartiruit honvezi, cu ocazia intrării din data de 5 septembrie 1940.


După intrarea în Nordul Transilvaniei, autorităţile ungare au adoptat în ritm alert măsuri antievreieşti. La apelul lui Endre László, subprefectul comitatului Pest-Pilis-Solt, judeţele interzic unul după altul accesul evreilor la târgurile săteşti. La 27 septembrie 1940, Uzdóczy Zadravecz István, preşedintele TESZ (Társadalmi Szervezetek Szövetsége), face apel la tunderea evreilor şi la interzicerea portului perciunilor. Comunităţile evreieşti conservatoare şi cea status-quo ante din Satu Mare protestează împotriva obligativităţii deschiderii prăvăliilor în zilele de sabat. În 1941 autorităţile au cerut acte de atestare a originii. Pe cei fără cetăţenie maghiară sau cu situaţie neclară, jandarmeria i-a dus la Kameneţ-Podolsk, unde au fost omorâţi de nazişti. Aproximativ 800 de evrei sătmăreni au fost victimele acestei acţiuni. Mai multe documente vorbesc despre sechestrarea bunurilor evreieşti între 1941-1942.

Atrocităţi comise de soldaţii şvabi SS
S-a întocmit un dosar separat despre atrocităţile săvârşite de soldaţi şvabi SS aflaţi în permisie între 1943-1944, respectiv cu plângerile populaţiei împotriva lor. Împotriva şvabilor sătmăreni înrolaţi în SS, a făcut demersuri la guvernul maghiar chiar prefectul de atunci. Dintre SS-işti, de exemplu, sergentul Steinbinder József din Şandra, după înăbuşirea revoltei ghetoului din Varşovia, a venit în concediu pentru ca să se odihnească după nelegiuirile comise acolo. Pe maghiarii din Acâş, Ghirişa, Ardud, iar în multe locuri şi pe şvabi i-au revoltat nelegiuirile comise de soldaţii SS. Conform procesului verbal, Löchli István din Ardud i-a numit pe SS-işti trădători de ţară. S-a opus atrocităţilor comise de SS Gombor László, feroviar din Acâş. Când i-a luat la rost pe SS-işti că „ce fac cu evreul”, aceştia l-au bătut cu sălbăticie şi conform procesului verbal întocmit au spus: ”Dacă sunteţi maghiar nu aveţi nimic comun cu evreii!”. În procesele verbale, de multe ori sunt trecute şi numele victimelor evrei, de exemplu Rosenberg Jenő, Lichtmann Gyuláné, sau al medicilor de circumscripţie din Beltiug, Goldglancz Jenő, respectiv din Acâş, Jeremiás Gyula. În cazul acestuia din urmă, primarul, în raportul său, constată cu indignare că a tratat luni de zile gratuit mama unuia din SS-iştii torţionari, vindecând-o. Acest dosar a fost făcut accesibil doar cu câţiva ani în urmă.


După ocuparea de către germani a Ungariei, se emit una după alta dispoziţii de îngrădire. Despre acestea s-au păstrat multe acte. Ministerul de Interne, prin decretul din 12 aprilie 1944, ordonă controlul purtării stelei lui David, despre care localităţile trimit rapoarte. S-au întocmit liste despre farmaciile şi cabinetele medicale evreieşti, despre maşinile de treierat şi inventarul agricol confiscat. A avut loc „recensământul animalelor evreieşti”, cum apare într-o situaţie a plasei Fehérgyarmat. Au întocmit situaţii detaliate şi plasele Mátészalka, Carei, Satu Mare, Ardud.

După terminarea războiului autorităţile române au dispus repunerea în drepturi a supravieţuitorilor Holocaustului

În arhivele Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare, s-au păstrat mai multe documente referitoare la deportare: situaţii cu evreii botezaţi în perioada 1941-44, încercările mai multor parohi de a scăpa din batalioane evrei ce doreau să se boteze, cererea membrilor creştini din familii mixte, adresată episcopului, ca acesta să intervină la autorităţi pentru exceptarea soţilor lor de la trimiterea în ghetou. Se găsesc documente despre ascunderea de către preotul Korlát Ferenc în palatul episcopal a studentului Wohl András, despre care a aflat rău famatul locotenent-colonel Ferenczy, dispunând transportarea lui Wohl în ghetou. Mai mulţi parohi au protestat împotriva deportărilor sau au încercat să intervină pentru unii evrei. De exemplu, cei din Dobóruszka, Ujgorod, Necopoi, Csap, Huszt. Prelatul papal Antal Mikós din Ujgorod, din cauza încercării sale de salvare a fost deferit la sancţionare de guvernatorul pentru Ucraina Subcarpatică, colonelul Vincze.


După eliberarea judeţului Satu Mare, în toamna lui 1944, a început cercetarea funcţionarilor publici, despre care s-au păstrat multe documente. În colecţia fondului Tribunalului se găsesc cazurile deferite Tribunalului Poporului din Cluj. Autorităţile au dispus repunerea în drepturi a supravieţuitorilor Holocaustului.
Sursa – Paul Dancu “Studii şi comunicări, Satu Mare XXVI / II”

Nicolae Ghişan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *