22 August 2019
Festivalul Berii Artizanale

Trei noi miniştri în Cabinetul Dăncilă: Nicolae Moga – MAI, Ramona Mănescu – MAE şi Mihai Fifor, numit viceprim-ministru pentru parteneriate strategic

Filed under: Politic |

Ramona Mănescu, noul ministru de Externe, Nicolae Moga numit la portofoliul Interne şi Mihai Fifor vicepremier pentru parteneriate strategice au depus jurământul de învestitură, miercuri, la Palatul Cotroceni.

La ceremonie au participat premierul Viorica Dăncilă, secretarul general al Guvernului Toni Greblă, ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu, ministrul Muncii Marius Budăi, ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu, ministrul Tineretului şi Sportului Constantin Matei şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache.
Evenimentul a durat aproximativ opt minute, iar preşedintele Iohannis nu a ţinut vreun discurs la finalul ceremoniei.
Anterior, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru numirea lui Nicolae Moga la Ministerul de Interne, a Ramonei Mănescu la Ministerul Afacerilor Externe şi a lui Mihai Fifor în funcţia de vicepremier pentru parteneriate strategice.
Tot miercuri, şeful statului a luat act şi de demisia fostului ministru de la Afaceri Interne, Carmen Dan, dar şi cel prin care Teodor Meleşcanu este revocat din funcţia de şef al MAE.
Carmen Dan şi-a anunţat demisia cu câteva minute înainte de şedinţa Comitetului Executiv de săptămâna trecută. Nicolae Moga, propunerea de la Interne, este senator de Constanţa în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 şi 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului în Biroul Permanent.
Ramona Mănescu s-a alăturat ALDE în anul 2017. Anterior, aceasta a deţinut funcţia de ministru al Transporturilor, în guvernarea Ponta. Europarlamentar din anul 2007, Ramona Mănescu a fost coordonator în Comisia pentru Dezvoltare Regională şi membru supleant în Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru numirea lui Mihai-Viorel Fifor ca viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. De asemenea, a încetat mandatul de interimar deţinut de Ana Birchall pe acest post.
“La data publicării prezentului decret în Monitorul Oficial al României, încetează efectele Decretului nr. 509/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 11 iunie 2019”, arată comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *