More

    RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA INCIDENTELOR ÎN TIMPUL PERIOADELOR DE TEMPERATURI EXTREME

    Administrația Națională de Meteorologie anunță că în zilele de 21, 22 si 23.08.2019, se vor înregistra valori de 31-35 grade Celsius, iar indicele de disconfort termic va depăși pragul critic de 80 de unităti. Date fiind temperaturile ridicate, Primăria Municipiului Satu Mare aduce la cunoștința cetățenilor câteva măsuri de protecție pe perioada caniculei.

    • Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
    • Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
    • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
    • Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
    • Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
    • Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
    • Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
    • Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
    • Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
    • Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
    • O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
    • Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit, etc).
    • Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
    • Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.

     

    Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:

    • Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
      • Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă.
      • Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.
      • Stingeţi sau scadeţi intensitatea luminii artificiale.
      • Închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.

    Recomandări pentru persoanele vârstnice și cu afecțiuni cronice

    • creearea unui ambient care sa nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
    • hidratare corespunzatoare cu apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa fara adaus de conservanti;
    • alimentatia va fi predominat din legume si fructe proaspete;
    • se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care disupun de instalatii frigorifice functionale de pastrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor usor perisabile;
    • este interzis consumul de alcool si cafea in timpul caniculei;
    • se va evita circulatia in perioadele de varf ale caniculei, sau daca este absolut necesar se va folosi imbracaminte usoara din materiale vegetale precum si palariuta de protectie pe cap;
    • persoanele care sufera de anumite afectiuni isi vor continua tratamentul conform indicatiilor medicului. Este foarte util ca in aceste perioade, persoanele cu afectiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant in vederea adaptarii schemei terapeutice la conditiile existente;
    • mentinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a cate 3 – 4 dusuri pe zi.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE