20 September 2019
Festivalul Berii Artizanale

31 August – Ziua Limbii Române!

Filed under: Editorial |

“Văd poeți ce au scris o limbă, ca un fagure de miere” – scria Înaltul Domn al Poeziei și al Limbii Române, Mihai Eminescu, la 15 august 1870, în poezia “Epigonii”. În ale noastre “cetăți gânditoare”- spunea poetul academician Nicolae Dabija, fratele nostru de peste acea “graniță de apă” a Prutului, încă despărțitoare a fraților din cele două Românii – “partea noastră de veșnicie este limba”.

De la o vreme, din 2011, s-a stabilit, prin lege, ca 31 august să fie marea sărbătoare a Limbii Române, dar aici, în Satu Mare, nu se simte că legea este respectată! Aș vrea să văd în planurile de activități ale instituțiilor ce conduc județul, municipiile, orașele și comunele, există doar amintită ziua de 31 august și activitățile propuse pentru organizare sau participare la cele organizate de alții! În Satu Mare, sâmbătă, la ora 10:00, în curtea Muzeului s-au adunat 15-20 de oameni de cultură, sub auspiciul unei instituții minunate, singura de cultură, cea unde activează cu succes Robert Laszlo și Felician Pop, oameni ce cred și sunt convinși că în acest municipiu există condeie valoroase destule, care pot afirma că “partea noastră de veșnicie este limba”.

La “Monumentul Limbii Române” aflat în curtea Muzeului, ne-am adunat, am depus flori, am vorbit despre realitățiile vremii, am spus poezii și am ascultat melodii înălțătoare, demne de evenimentul despre care scriu. Sunt sigur că în Guvernul României sunt oameni cu atribuții speciale, care au tot interesul ca astfel de manifestări culturale să fie trăite și să stârnească trăiri sufletești, demne de prezentul acesta tumultuos și că aceștia abia așteaptă să audă de rezultatele instituțiilor, cu mulți “salariați” puși acolo tocmai pentru a realiza astfel de evenimente și, care, trăiesc “bine-mersi” excepțional fără bătaie de cap!

Într-o sărbătoare a veșniciei pe pământul nostru străbun, românesc, de atâtea ori frământat de lacrimi și de sânge, de vijeliile și învolburările vremurilor, îmi aduc aminte de Grigore Vieru, care a considerat limba noastră, acea limbă sfântă, care “leagă prin sânge, pământul de popor”. Când îi citesc versurile, parcă aud, din depărtări venind, glas de înger, într-un cântec de privighetoare, înălțându-se în puritatea lacrimii înmugurind cuvintele curate ale Patriei Eterne și ale limbii noastre strămoșești, cunoscute românului “De la Nistru pân’ la Tisa!”.

Înainte, Grigore Vieru îl citea pe Eminescu doar prin crăpătura unei bănci de la facultate! Nu întâmplător spunea Nicolae Dabija: “Cea mai limpede cunoștință a Basarabiei”, cel pe care Dumnezeu l-a sărutat pe suflet – poet al unui neam, încrezător că avem o singură limbă și un singur mormânt, acesta nu doar a scris în limba română, ci a trăit în limba română! Poate că poezia lui este tocmai un ecou al suferințelor acelor vremuri: “Sărut vatra și-al ei nume/ Care veșnic ne adună,/ Vatra ce-a născut pe lume/ Limba noastră cea română/.”

Rouă în potirul Domnului, revărsare parcă din gât de vioară pe fruntea liniștii, curg ca o miere binefăcătoare, versurile din poezia “În limba ta”: “În aceeaşi limbă/ Toată lumea plânge,/ În aceeaşi limbă/ Râde un pământ./ Ci doar în limba ta/ Dumnezeu poţi s-o mângâi,/ Iar bucuria/ S-o preschimbi în cânt./ În limba ta/ Ţi-e dor de mamă, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz./ Şi doar în limba ta/ Poţi râde singur/ Şi doar în limba ta/ Te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi mângâia / Şi nici cânta,/ Cu-al tău pământ,/ Cu cerul tău în faţă,/ Tu taci atuncea/ Tot în limba ta!”.

Să se știe și în Satu Mare și oriunde pe harta României, că limbajul interiorității noastre este atât de bogat și de frumos, că este cules de pe fruntea Neamului, scris pe albul zăpezilor, pe chipul de noapte al lumii, pe iubirile dintâi, lăsându-ni-le nouă moștenire sfântă!

Să se mai știe că acea coloană a Infinitului ființei noastre naționale, Limba Română, are nevoie de aceste cuvinte, mai ales că face parte din marea familie a limbilor romanice, familie atât de onorabilă, în fața căreia ești obligat să-ți ridici pălăria!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *