Cetatea Ardudului este unul dintre locurile încărcate de istorie, dovada vie a civilizaţiilor care s-au perindat prin Ardeal: nemţi, maghiari şi români. Cetatea medievală se regăseşte în oraşul cu acelaşi nume, situat la 20 de kilometri de Satu Mare, calea de acces fiind drumul european E81.
Originea cetăţii Ardudului este atestată în apropiere de anii 1500, prin epoca bronzului, când Bartolomeu Dragfi, un nepot de-al domnitorului moldovean Dragoş Vodă, decide să o ridice. Construcţia iniţială avea patru turnuri, care pe parcursul timpului au reprezentat un adăpost pentru soldaţi. A fost una dintre cele mai puternice cetăţi senioriale din nordul Transilvaniei.
Ulterior, după două secole, pe ruinele cetăţii se construieşte alta nouă, cu aspect de castel, ale cărei ruine sunt păstrate până în ziua de azi, însă într-o gravă stare de degradare.
Fortăreaţa seniorială din nordul Transilvaniei s-a degradat de-a lungul timpului. Abia pe la 1730, folosindu-se de pereţii şi fundaţia cetăţii lui Bartolomeu, care încă mai stăteau în picioare, contele Alexandru Karoly a ridicat o nouă cetate de piatră la Ardud. Dacă din cetate nu s-a mai păstrat mare lucru, altarul capelei a fost mutat la Palatul Episcopal din Satu Mare, unde se păstrează în întreaga sa splendoare.
Cetatea de la Ardud apare în scrierile istorice din perioada Imperiului Habsburgic, dar este pomenită şi ulterior, în perioada interbelică, fiind popularizată datorită creşterii economice a oraşului în care se află. Localnicii se ocupau cu creşterea animalelor, cultivatul câmpiilor, fierărie, tâmplărie, iar femeile cu ţesutul.
După cele două războaie mondiale, cetatea a început să se distrugă, în principal din cauza oamenilor de acolo, care au început să ia piatră din zidurile ei şi să o folosească în construcţii. Mai târziu, în vremea lui Nicolae Ceauşescu, pompierii au folosit unul dintre turnuri ca punct de observaţie.
De numele cetăţii se leagă şi un eveniment important din viaţa poetului maghiar Petofi Sandor, care s-a căsătorit aici, la 1847, cu fiica intendentului cetăţii Ardud, Julia. De altfel, la Ardud, pe malul râului, există şi un monument construit în memoria cunoscutului om de cultură maghiar.
În prezent, primăria din oraş are cetatea în grijă, iar autorităţile au reuşit să demareze un program de renovare şi reabilitare cu bani europeni . Se pot vizita două turnuri ale cetăţii şi o parte din beciuri, iar în interiorul cetăţii se găseşte un muzeu care prezintă istoria şi evoluţia locului. În unul din turnuri puteţi vizita Sala blazoanelor care oferă o scurtă incursiune în istoria familiilor importante care au stăpânit domeniul Ardudului, Sala cavalerilor, unde puteţi admira o colecţie de arme şi costume medievale, de asemenea şi o colecţie de imagini ale cetăţii începând cu anul 1730 şi până în prezent. Al doilea turn oferă o sală de exponate cu costume populare şi unelte ale iobagilor, precum şi ceramică de sec. XVII-XVIII. De asemenea, de pe terasa turnului se poate admira panorama oraşului Ardud. În incintă, la intrarea în cetate se află bustul lui Bartolomeu Dragfi, realizat de sculptorul Radu Ciobanu.
Legenda cetăţii bântuite
În jurul cetăţii Ardud s-au ţesut multe legende legate de figura istorică a lui Francisc Rakoczi al II-lea, printre care şi tunelul sau pivniţa întunecată, cum i se spune în legenda care făcea legătura între Cetatea Ardud şi Castelul din Carei. Pentru că nu-şi puteau explica modul în care curuţii reuşeau să-i învingă pe austrieci, aceştia au recurs la un şiretlic: după multe consultări au trimis familiei Francisc Rakoczi al II-lea un ofiţer chipeş care să o seducă pe fata principelui.
La scurt timp prinţesa Vilma s-a îndrăgostit de ofiţer şi i-a divulgat taina tunelului. Cuprinsă de remuşcări fata i-a povestit a doua zi tatălui ei ce s-a întâmplat, dar era prea târziu fiindcă soldaţii austrieci au venit să-l aresteze pe tatăl fetei. Ca printr-o minune principele a reuşit să intre în tunel nu înainte de a-şi blestema fiica. Fata princepelui trăieşte şi astăzi în tunel. Legenda spune că tânărul care vrea să o dezlege de blestem trebuie să sărute de trei ori toate cele trei chipuri ale fantomei ce apare în prima fază în chip de şarpe apoi în chip de broască şi în final în chip de mireasa plângând. În continuarea legendei se spune că tânărul după ce a trecut examenul cu cele trei fantome trebuie s-o urmeze în pivniţă. După care prinţesa îi arată tot tezaurul compus din arme, aur, argint şi nestemate .În tot acest timp de la începutul ritualului şi până la sfârşit tânărul nu are voie să privească înapoi pentru că se preface în stâncă de piatră. Legenda mai spune că până nu va fi dezlegată de vreun tânăr fata principelui nu are voie să se pieptene şi să se spele decât o dată pe an (în noaptea de Înviere –Paşti).Vilma nu poate să se mărite până când nu-şi va coase rochia de mireasă (cămaşa) dar într-un an nu poate coase mai mult de şapte împunsături. Din legenda care circulă azi în zona Codrului se spune că fata principelui i-a divulgat ofiţerului secretul pivniţei cum că tatăl ei şi-a inversat potcoavele calului cu care circula prin tunel pentru a nu fi prins de duşmani. Această legendă circulă prin viu grai până în zilele noastre.
Dacă vă aflaţi în zonă mai puteţi vizita şi biserica romano-catolică din Ardud, care are o vechime aproape egală cu a cetăţii, fiind însă renovată recent. De asemenea, merită să treceţi şi pe la biserica ortodoxă şi cea greco-catolică. Pe lista obiectivelor se află şi Capela Sfântului Donat, de la Viile Ardudului.
Nicolae Ghişan
